Incendii fără precedent într-o țară europeană! Sute de hectare cuprinse de flăcări

Suedia se confruntă cu incendii fără precedent, Sute de hectare cuprinse de flăcări, europa, pompierii

Comisia Europeană a anunţat sâmbătă că va furniza asistenţă suplimentară Suediei, în timp ce această ţară continuă să se confrunte cu zeci de incendii necontrolate pe o suprafaţă ce se întinde pe sute de hectare.

“Comisia a lucrat fără întrerupere de când Suedia a cerut Uniunii Europene asistenţă în lupta cu incendii forestiere fără precedent”, a arătat instituţia menţionată, într-un comunicat.
 
În plus faţă de avioanele furnizate de Italia şi Franţa, un ajutor va fi oferit acum de Germania, Lituania, Polonia şi Danemarca, prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene. “UE sprijină guvernul Suediei şi poporul suedez atunci când au nevoie de ajutor”, a declarat comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides.
 
Serviciile de urgenţă din Suedia, SOS Alarm, au informat sâmbătă că numărul incendiilor a fost redus la 44, de la 80 câte se înregistrau vineri noaptea.
 
Vineri, şeful apărării civile din Suedia, Dan Eliasson, a descris incendiile ca una dintre cele mai dificile situaţii cu care s-au confruntat vreodată serviciile de salvare din ţara sa. “Nu vom putea să stingem incendiile cele mai mari”, a spus Eliasson. “În aceste cazuri, serviciile de salvare acţionează pentru a reduce răspândirea flăcărilor, în aşteptarea unei schimbări a vremii”, a adăugat el.
 
Numeroase sate de pe teritoriul Suediei au fost evacuate în noaptea de miercuri spre joi, iar altele au fost în pericol de a fi cuprinse de flăcări, în condiţiile în care autorităţile se luptă să stingă numeroase incendii forestiere provocate de temperaturile ridicate.
Total
0
Shares
Total
0
Share