Patru echipaje de salvatori și pompieri au intervenit în după-amiaza zilei de 2 iulie pentru lichidarea unui incendiu izbucnit pe strada Lunca Bâcului 41/1 din municipiul Chișinău, informează telegraph.md, cu referire la Unimedia.info
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările au cuprins o suprafață de gunoi.
La fața locului au fost mobilizate patru echipaje de intervenție, care acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Deocamdată, autoritățile nu au raportat victime sau alte pagube materiale.
Circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.



