Începând cu ziua de azi fiecare moldovean poate beneficia de medicamente 100% compensate de stat

medicamente gratuite, plahotniuc promisiuni, pdm realizari, pdm promisiuni, ministerul sanatatii, medicamente gratuite, persoane social vulnerabile, indemnizatii pentur caldura,

Fiecare cetățean va beneficia de astăzi de medicamente oferite în mod gratuit din lista celor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM), destinate tratamentului celor mai frecvente maladii, cum ar fi: bolile cardiovasculare, respratorii, osteoarticulare, bolile endocrine, astmul bronșic, pielonefrita acută și cronică,  maladii ale aparatului digestiv, hepatită, ciroză hepatică, etc.

Pănă în prezent, pentru mai multe medicamente compensate, costul acestora era compensat parțial, în sumă de 30%, 50%, 70%, pacienții plătind suplimentar pentru medicamente. Conform noilor completări, pacienții vor putea beneficia de un medicament gratuit.  În cazul când persoana va refuza preparatul respectiv, acesta va fi informat despre alte medicamente disponibile, compensate parțial, transmite Publika.md

Astfel, la prezentarea rețetei pentru medicamente compensate, în mod obligatoriu farmacistul va propune pacientului medicamentul oferit gratuit. Dacă la momentul solicitării medicamentul gratuit lipsește în farmacie, acesta urmează să fie pus la dispoziția pacientului în termen de 72 de ore de la adresare.

De asemenea, farmaciile sunt obligate să plaseze la loc vizibil lista medicamentelor oferite gratuit în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Prescrierea medicamentelor compensate se efectuează de către medicii de familie, neurologi, psihiatri, endocrinologi și pediatri ai prestatorilor de servicii medico-sanitare contractați de către CNAM,  indiferent de forma juridică de organizare.

Totodată, suplimentar noului mecanism de compensare, informăm că, copii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de toate medicamentele din lista celor compensate, destinate tuturor maladiilor depistate la vârsta respectivă.

În prezent, lista medicamentelor compensate include 148 de denumiri comune internaționale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share