Inclusiv la cererea Serviciului Fiscal de Stat, un mare producător de covoare a intrat în proces de insolvabilitate

La data de 15 octombrie 2024, Judecătoria Ungheni a pronunțat o hotărâre importantă în cazul unui mare producător de covoare din Republica Moldova. S.A. „Covoare-Ungheni” a fost declarat insolvabil, la cererea debitorului și a creditorilor, printre care și Serviciul Fiscal de Stat.

Final de mandat: Ajutorul de 2300 de lei pentru unii pensionari provine din Fondul ONU pentru combaterea foametei

Instanța, judecător Dumitru Racoviță, a stabilit că S.A. „Covoare-Ungheni” se află în incapacitate de a-și achita datoriile, iar procedura de insolvabilitate a fost deschisă. Cererea introductivă a fost susținută nu doar de debitor, ci și de Serviciul Fiscal de Stat și de S.A. „Agroservice din Ungheni”, care au depus propriile cereri pentru declanșarea acestui proces.

În cadrul ședinței, administratorul companiei, Nicula Nicolas, a fost suspendat din funcție, iar în locul său a fost desemnat Igor Bulgaru, administrator autorizat. Judecătorul a stabilit și termenul limită pentru creditorii companiei de a depune cererile de validare a creanțelor, acesta fiind 22 noiembrie 2024, iar ședința de validare a creanțelor va avea loc pe 18 decembrie 2024.

Acest caz marchează un moment dificil pentru compania „Covoare-Ungheni”, un producător cu o istorie lungă în industria covoarelor, care acum se confruntă cu restructurări majore și un viitor incert.

„Covoare Ungheni este unul din liderii europeni în producerea și comercializarea covoarelor. Timp de 41 de ani noi propunem produse moderne, ecologice și calitative, având mereu grijă de cerințele clienților noștri”, scrie în prezentarea companiei.

Fabrica a fost fondată în anul 1980 și a fost semnificativ modernizată după privatizare în anul 1998. Astăzi noi producem covoare a căror calitate este la nivelul standardelor internaționale, liniile de producere sunt dotate cu cele mai performante utilaje. Covoarele sunt comercializate în mai multe țări europene, precum și în Statele Unite ale Americii și Japonia.

Total
0
Shares
Total
0
Share