Îndemnul Papei Francisc de sărbători: „Trebuie să începem de azi”

Papa Francisc, îndemn, telefoane mobile, religie

Papa Francisc îi îndeamnă pe oamenii din întreaga lume să lase telefoanele mobile și să vorbească unii cu alții. Măcar atunci când stăm la masă, alături de cei dragi, să facem asta, face apel Suveranul Pontif.

Papa Francisc a atras atenția în repetate rânduri că petrecem prea mult timp cu telefoanele mobile și că am uitat să vorbim cu cei din jurul nostru.

Iisus, Maria și Iosif “s-au rugat, au lucrat și au comunicat între ei”, a spus papa, duminică, mulţimii adunate în Piaţa Sf. Petru de la Vatican, pentru tradiţionalul serviciu religios “Angelus”.

Papa Francisc: „Mă întreb dacă voi, în familiile voastre, știți să comunicați sau sunteți precum copiii aceia, care, la masă, stau pe telefon și e o liniște de parcă ești la slujbă? Dar ei nu comunică. Trebuie să ne întoarcem la comunicare în familiile noastre. Părinții (între ei, n.r.), părinții cu copiii, cu bunicii, cu frații, toți să vorbească unul cu altul…”

Sărbătoarea Sfintei Familii este marcată în calendarul catolic în duminica dintre Crăciun și Revelion. În această zi, Iisus, Maria și Iosif sunt veneraţi ca familie creștină model de catolicii din întreaga lume.

Sărbătoarea a fost stabilită în secolul al XVII-lea de Sfântul Francisc din Laval, primul episcop al Noii Franțe, o zonă din America de Nord colonizată de Franța la acea vreme.

Total
0
Shares
Total
0
Share