VIDEO Informații oficiale despre implicarea moldovenilor în tentativa de lichidare a unor persoane publice din Ucraina

VIDEO // Informații oficiale despre implicarea moldovenilor în tentativa de lichidare a unor persoane publice din Ucraina
EnglishFrançaisРусский

În vederea investigării acestui dosar penal complex, autoritățile de drept de la Chișinău și cele din Kiev au format echipă comună de investigații. Urmare a coordonării internaționale a eforturilor de investigație penală, autoritățile din Ucraina au reținut alte șapte persoane din Moldova, parte a schemei de asasinare, care ar fi acceptat oferta recrutorului reținut și el la Chișinău. Aceștia au fost reținuți urmare a perchezițiilor din Kiev și Odessa, de au fost ridicate arme, echipamente, dispozitive de comunicare și alte probe.

Potrivit informațiilor din dosarul penal gestionat la Chișinău de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), țintele asasinatelor ar fi un jurnalist cunoscut, inclus în Rusia pe lista „extremiștilor” și anunțat în urmărire, unul dintre conducătorii unei întreprinderi strategice de stat, militari activi ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, inclusiv luptători ai Legiunii Străine din cadrul Direcției Principale de Informații a Ucrainei. În schimbul executării asasinatelor, executanții ar fi urmat să-și primească remunerările pe portmonee electronice de la organizatorul (care s-ar afla în Ucraina) al grupului infracțional, pentru ca astfel să evite deconspirarea lor de către autorități.

Astfel, oamenii legii au stabilit că pregătirile pentru omorurile la comandă au început în decembrie 2025. În această primă etapă a schemei de pregătire a asasinatelor, bănuitul reținut ar fi convins două persoane din Moldova să călătorească spre Kiev pentru tatonarea terenului. Acolo, cei doi bărbați recrutați și-au deghizat activitatea în rol de curieri ai unei companii de livrare a mâncării. În realitate, aceștia ar fi aflat informațiile solicitate despre persoanele ce ar fi urmat să fie omorâte.

În a doua etapă, tot în decembrie 2025, bănuitul ar fi primit de la superiorii grupului infracțional indicația să găsească persoane care pot folosi arme, ceea ce acesta ar și fi făcut: ar fi convins 11 persoane (identificate până acum) cu rol de asasini în Ucraina.

Ulterior, la indicația bănuitului și organizatorului grupului infracțional, executanții omorurilor planificate în Ucraina ar fi făcut rost de arme și muniții. În final, membrii grupului infracțional au studiat traseele de deplasare ale victimelor pentru ulterioara executare a omorurilor și și-au repartizat rolurile – de la împușcare până la aruncarea în aer a automobilului și executarea propriu-zisă a comenzii de omor. Totuși, aceștia au fost reținuți atât în Moldova, cât și în Ucraina, înainte să poată executa asasinatele.

Bănuitul principal cu rol de recrutor este din Chișinău și are vârsta de 30 de ani, iar anterior a fost condamnat în Rusia pentru trafic de droguri. Ulterior acesta a fost transferat în penitenciarele din Moldova, unde-și executase sentința până-n 2022. Totuși, acesta ar fi menținut contactul cu coordonatori ai serviciilor speciale din Rusia, prin intermediul aplicației mobile Telegram. Ceilalți reținuți în Moldova sunt doi concubini și un alt tânăr. Așadar, cei 10 recrutați care ar fi lucrat la pregătirea schemei de asasinare în Ucraina au vârste de 19-43 de ani și sunt din Chișinău, Comrat, Orhei și Tighina (partea stângă a Nistrului, cu „guvern” nerecunoscut de autoritățile de la Chișinău). Aceștia au mai fost cercetați penal în Moldova, unii fiind și judecați pentru huliganism și infracțiuni legate de conducerea mașinii.

Acum, procurorii PCCOCS din Moldova le-au formulat învinuirea celor patru reținuți în Moldova, în vederea aplicării arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Urmare a acestei operațiuni interstatale, a avut loc combaterea eficientă a amenințărilor hibride. A fost deconspirată tentativa de implementare a unui scenariu ostil și a fost pus capăt activității unui grup infracțional periculos. Oamenii legii din Moldova, de comun cu partenerii internaționali, continuă activitatea sistemică de combatere a criminalității organizate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share