Actual

Inițiativă legislativă pentru marcarea Zilei naționale a lecturii pe 14 februarie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Parlament propune ca la 14 februarie, ziua de naștere a regretatului poet Grigore Vieru, în Republica Moldova să fie marcată Ziua națională a lecturii, informează IPN.

Deputata PAS, Angela Munteanu-Pojoga, care a prezentat inițiativa legislativă, a spus în cadrul unei conferințe de presă că într-o societate cu un nivel înalt de sănătate intelectuală, în care se citește, copiii cresc creativi, liberi, capabili să vină cu soluții pentru problemele de mâine.

„Este important să promovăm cultura cititului în familie. Moldova se va dezvolta doar atunci când copiii noștri se vor reîndrăgosti de carte. Din păcate, astăzi se citește tot mai puțin. Un moldovean citește în medie mai puțin de 3 minute în zi. Datele statistice spun că peste 60 la sută dintre moldoveni nu au citit o carte în ultimele 3 luni. În comparație, de exemplu, un cetățean din Estonia citește în medie 14 minute în zi, iar un neamț – circa 16 cărți pe an, în medie ”, a subliniat Angela Munteanu-Pojoga.

Analiștii susțin că există o legătură strânsă dintre pasiunea pentru citit și dezvoltarea economică și socială a țării. Un studiu al Băncii Mondiale arată că rate înalte de alfabetizare sunt asociate cu populații mai sănătoase, cu mai puține infracțiuni, cu o creștere economică mai mare. Și ONU consideră educația soluția pentru a stopa sărăcia și a proteja planeta.

Psihologii susțin că, citind o carte, oamenii devin empatici. Lectura este foarte importantă mai ales pentru adolescenți, pentru că cititul îmbogățește vocabularul, lărgește orizonturile, face bine sufletului și psihicului, educă și disciplinează, a punctat deputata PAS.

Sergiu Prodan, ministru al culturii, a spus că instituția pe care o conduce susține inițiativa legislativă și a îndemnat oamenii să nu aștepte ca Ziua națională a lecturii să fie sărbătorită peste un an, la 14 februarie 2023. Ci chiar astăzi să înceapă să citească cărți. Este cu atât mai important cu cât a apărut noțiunea de analfabetism funcțional, care atacă societatea noastră. Analfabetismul funcțional apare atunci când persoana poate citi un text, cunoaște literele, cuvintele, dar nu pătrunde în sensul acestui text, a detaliat ministrul culturii.

loading...

Comments are closed.