Inițiativa PSRM: Termenul de prezentare a declarațiilor privind impozitul pe venit pentru anul 2021 să fie extins până la 31 mai

Deputații PSRM propun extinderea termenului de prezentare a declarațiilor privind impozitul pe venit pentru anul 2021 pentru persoanele fizice și juridice. Un proiect de lege în acest sens a fost prezentat de deputatul socialist, Tatiana Cunețchi, președintele comisiei parlamentare de control al finanțelor publice.

Inițiativa PSRM prevede ca declararea impozitului pe venit de către agenții economici, întreprinzătorii individuali sau gospodăriile țărănești de fermieri care nu au mai mult de 3 salariați pe an să se efectueze până la 31 mai, iar achitarea impozitului – până la 31 decembrie.

De asemenea și pentru persoanele fizice se propune extinderea termenului de prezentare a declarației până la 31 mai, iar achitarea impozitului pe venit să se efectueze până la 31 decembrie.

Totodată, termenul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau examinare a contestațiilor survenite în perioada stării de urgență să se prelungească până la 30 iunie.

Deputatul a declarat că proiectul are menirea să atenueze consecințele distructibile ale crizei energetice și pandemice, să păstreze locurile de muncă, să creeze condiții favorabile pentru susținerea mediului de afaceri și să excludă presiunile financiare ale statului în activitatea întreprinzătorilor.

Considerăm propunerile noastre judicioase și constructive și îndemnăm toți parlamentarii să le susțină, manifestând suport businessului și cetățenilor”, a declarat Cunețchi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share