Înotătorii din Bălți au cucerit 27 de medalii și locul III pe echipe la turneul internațional din Bulgaria

În perioada 10–12 octombrie 2025, în orașul Burgas (Bulgaria) s-a desfășurat ediția a XI-a a Turneului Internațional de Înot „BRIZ – IVAN ROSHAV STOYCHEV”, la care au participat peste 650 de sportivi din Egipt, Turcia, Republica Moldova, Bulgaria, India, Ucraina și România, reprezentând 41 de cluburi sportive.

Municipiul Bălți a fost reprezentat de 47 de sportivi ai Școlii Sportive Specializate pentru Copii și Juniori Rezerv Olimpic de probe pe apă, Secția înot, care au obținut rezultate remarcabile. Echipa bălțeană s-a clasat pe locul III în clasamentul general pe echipe, acumulând 62 497 de puncte și aducând acasă 27 de medalii.

Campioni și premianți:

  • Uliana Crevenciuc — 2 medalii de aur;
  • Ivan Eremciuc — 2 medalii de aur;
  • Vladislav Popovici — 2 medalii de aur și 1 medalie de argint;
  • Margarita Petcova — 1 medalie de aur, 1 de argint și 1 de bronz;
  • Valeria Belosapca — 1 medalie de argint și 1 de bronz;
  • Dumitru Tertea — 2 medalii de argint;
  • Kirill Statii — 1 medalie de argint și 1 de bronz;
  • Matilda Rudenco — 2 medalii de aur și 1 medalie de argint;
  • Chira Cudalb — 1 medalie de argint;
  • Vlada Cutchina — 2 medalii de aur;
  • Emili Cebotari — 1 medalie de argint;
  • Artiom Bodnari — 1 medalie de bronz;
  • Maria Gnatiuc — 1 medalie de bronz;
  • Ștafeta 4×50 m liber (fete) — medalie de argint (Rudenco, Cudalb, Belosapca, Crevenciuc);
  • Ștafeta 4×50 m liber (fete) — medalie de bronz (Belosapca, Rudenco, Cudalb, Crevenciuc).

Performanțele au fost obținute datorită pregătirii realizate de antrenorii Evgheni Levcenco, Svetlana Dediu, Mihail Gurschi și Oleg Angel, care au contribuit cu profesionalism la formarea tinerilor înotători.

Primăria municipiului Bălți a transmis felicitări sportivilor și antrenorilor pentru rezultatele deosebite, menționând că aceste succese confirmă potențialul înalt al școlii bălțene de înot și poziționează municipiul Bălți drept un adevărat oraș al campionilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share