Întâlnire tensionată la Casa Albă, după declarațiile lui Donald Trump

Șefii diplomației din Danemarca și Groenlanda urmează să aibă miercuri o întâlnire la Casa Albă, într-un context tensionat, pentru a încerca să dezamorseze criza legată de Groenlanda, teritoriu autonom danez pe care Donald Trump a declarat în repetate rânduri că dorește să-l anexeze, relatează AFP, sursă citată de news.ro

Întâlnirea a fost solicitată de ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, și va avea loc cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, la care va participa și vicepreședintele JD Vance. Acesta din urmă a cerut să fie prezent, după ce în primăvara anului trecut a făcut declarații dure la adresa Danemarcei în timpul unei vizite în Groenlanda.

Løkke Rasmussen a declarat că speră să clarifice „anumite neînțelegeri”, în condițiile în care Danemarca și Groenlanda resping ferm orice idee de anexare. Tensiunile au crescut după ce Donald Trump a afirmat duminică faptul că va prelua „într-un fel sau altul” Groenlanda, susținând că Statele Unite au nevoie de acest teritoriu pentru a contracara influența Rusiei și Chinei în Arctica.

La discuții va participa și șefa diplomației groenlandeze, Vivian Motzfeldt. Marți, premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, aflat într-o vizită la Copenhaga, a declarat: „Ne confruntăm cu o criză geopolitică și, dacă trebuie să alegem între Statele Unite și Danemarca, în acest moment, alegem Danemarca”. El a subliniat: „Groenlanda nu va aparține Statelor Unite. Groenlanda nu va fi condusă de Statele Unite. Groenlanda nu va face parte din Statele Unite”.

Întrebat despre aceste declarații, Donald Trump a răspuns: „Ei bine, asta e problema lor”, adăugând că situația „va deveni o mare problemă” pentru premierul groenlandez.

Premierul danez Mette Frederiksen a declarat, la rândul său, că nu a fost ușor să reziste la ceea ce a numit „presiune total inacceptabilă din partea celui mai apropiat aliat” al Danemarcei. Copenhaga respinge acuzațiile americane privind lipsa de protecție a Groenlandei, amintind că a investit aproape 90 miliarde de coroane, aproximativ 12 miliarde de euro, pentru consolidarea prezenței militare în Arctica.

După întâlnirea de la Casa Albă, o delegație a Congresului SUA urmează să se deplaseze la Copenhaga pentru a-și exprima solidaritatea cu Danemarca. Senatorul democrat Dick Durbin a declarat că „amenințările continue ale președintelui Trump la adresa Groenlandei sunt inutile și nu fac decât să slăbească alianța noastră în cadrul NATO”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share