La data de 13 noiembrie 2023, la ora 10:48 la Dispeceratul Comun de Urgență al IMSP CNAMUP a fost înregistrat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei paciente în vârstă de 62 ani dintr-o localitate a raionului Strășeni, cu motivul “inconștientă”, iar cazul a fost încadrat în categoria „Cod roșu”- urgență majoră.
Echipa de asistență medicală urgentă specilaizată (Terapie Intensivă Mobilă) în următoarea componență: medic Calancea Serghei, felcer Donica Ana, infirmier Jereghi Ion, conducător autoambulanță Sîrbu Victor au ajuns la locul solicitării în 9 minute, unde s-a constatat că pacienta a pierdut cunoștința în timpul activității la serviciu, iar colegii acesteia neîntîrziat au solicitat intervenția ambulanței.
Medicul echipei de asistență medicală urgentă specializată TIM a evaluat pacienta și a stabilit ca se afla într-un stop cardio-respirator, iar pe monitorul defibrilatorului s-a determinat fibrilație ventriculară. Imediat au fost inițiate măsuri de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, cu efectuarea șocurilor electrice care au fost soldate cu succes prin restabilirea ritmului sinusal cît și a respirației spontane.
După restabilirea și menținerea funcțiilor vitale, pacienta a fost transportată asistat și în stare stabilă transmisă personalului medical din cadrul Unității de Primire Urgente al IMSP Spitalul Raional Strășeni pentru continuarea tratamentului specializat de profil în condiții de staționar.