Cultură

Interviu cu Iurie Sadovnic: „Dumnezeu mie așa mi-a spus: ai menirea să cânți anume pe versurile clasicilor. Și balade.”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cântărețul și muzicianul Iurie Sadovnic a oferit un interviu pentru Ziarul Național, în care vorbește despre libertate, cultură, independență și patriotism.

Muzica sa a răsunat în Piața Marii Adunări Naționale, în sate, în orașe, în inimile tuturor care și-au dorit și au cerut Adevărul. Cântă și azi pe versurile clasicilor români, inclusiv ale lui Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Liviu Deleanu, Ion Hadârcă ș.a. Iurie Sadovnic este unul dintre puținele talente-unicat din R. Moldova care a mers constant pe același drum și a rămas credincios valorilor pe care le-a promovat, indiferent de oameni și de timpuri. L-am găsit pe maestru lucrând la un film – „Badea Grigore și Moldoveneasca”, care este un proiect important pentru artist. A făcut o pauză de la procesul intens de creație pentru a reveni, imaginar, la anii în care independența R. Moldova era în inima și pe buzele sale.

Maestre, R. Moldova a împlinit 23 de ani. Sunteți un artist care, indiscutabil, ați adus o contribuție enormă la cultura, limba, libertatea și independența acestei republici…

Noi trebuie să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a dat libertatea de exprimare și de părere în această bucățică de pământ dintre Prut și Nistru. Sunt încă sceptici care se uită rece la tot ce s-a întâmplat în acești ultimi 20 de ani. Noi, însă, nici nu ne puteam închipui câte o să se întâmple peste ani – de exemplu, că nepoțica mea se va juca la calculator sau că vom călători în Europa liber, fără vize. În această zi a Independenței îmi aduc aminte cum au luptat prietenii mei. Lupta pentru această zi nu a început în anii ’87-’89, atunci când Gorbaciov ne-a permis să ne luăm independența, ci cu mult timp înainte. A pornit după război, când prin pădurile Moldovei au răzbătut haiducii, când au apărut scriitorii și artiștii. Intelectualii însă au început lupta națională în 1988, când ideea era deja coaptă.

Ce făceați dvs. în acei ani? Unde cântați, în ce erați implicat?

Eu am fost prins în războiul de pe Nistru, am cântat pentru băieții noștri prin tranșee. Împreună cu poetul Grigore Vieru am avut sute de spectacole, pe care le-am susținut prin sate încă în anii ’70-’80. Am promovat idei și valori. Formația „Noroc” a lui Mihai Dolgan a zguduit atunci întreaga Uniune Sovietică și ne-a ridicat spiritul național în acele timpuri. În cei mai aprigi ani ai comunismului, un autobuz pe care scria „Legenda” circula prin republică, iar eu aveam un program întreg pe versurile lui Eminescu, Alecsandri, dar și ale poeților contemporani – Ion Hadârcă, Grigore Vieru și Liviu Damian. Asta se întâmpla la începutul anilor ’80.

A fost nevoie atunci de curaj ca să te ridici și să spui adevărul…

Da, eu nu știu nici acum cum am scăpat ca prin urechile acului de cenzura care era atunci. Eram tot timpul sub lunetă. Însă nu regret deloc că nu m-am făcut cântăreț de nunți și cumetrii, dar am ales să fiu un cântăreț care slujește clasicilor. Acum, oamenii de la țară sunt mai îndobitociți decât pe timpul comuniștilor. Atunci nu era săptămână în care să nu cânte „Lăutarii”, formația „Noroc” sau „Legenda”. Era o masă de oameni foarte inteligenți și foarte luminoși. La spectacolele mele de atunci se rupeau ferestrele, oamenii stăteau pe candelabre, iar în sală nu se auzea nici musca.

Cum vă explicați această sete de cultură?

Prin măiestria muzicienilor cu care am lucrat, dar și prin darul pe care mi l-a dat Dumnezeu. E adevărat însă că și oamenii erau însetați de adevăr. Dumnezeu mie așa mi-a spus: ai menirea să cânți anume pe versurile clasicilor. Și balade.

De unde a venit această dragoste pentru clasici?

Am citit foarte multă istorie, dar și literatură clasică în limba română. Cărțile mele de căpătâi sunt cele scrise de Mihail Sadoveanu. Le aveam acasă încă din anii ’70.

Ce emoții aveți de Ziua Independenței?

Îmi aduc aminte de băieții care nu mai sunt. De cei care au luptat în Transnistria, pentru că ei erau ca niște îngeri. Știți, omul când nu se teme de moarte e altfel la chip. Ei erau luminoși și se simțeau liberi.

Cum era atmosfera în acei ani?

În 1989 se interpretau cântece patriotice, se dansa, erau diferite grupuri folclorice, teatre și cenacluri. Erau actori care recitau versuri, se făceau multe manifestări. Cântau Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Nicolae Sulac, Nicolae Botgros…

Și Gheorghe Țopa?

Da, avea un cântec compus de Petre Teodorovici pe care îl cânta. Ce vreau să specific este că pe atunci era foarte ușor să te faci erou național. În afară de cei care chiar credeau, erau și diferite nimicuri care se înmulțeau pe lângă intelectuali și care azi își arată adevărata față. Vreau să vă spun ceva dramatic, dar și ridicol: când s-a început războiul în Transnistria, ministrul Culturii Ion Ungureanu ne-a rugat să cântăm pentru băieții din tranșee. Atunci s-a văzut cine este fricos și laș. Eu am mers împreună cu Gheorghe Urschi și cu Gheorghe Pârlea. Am cântat sub lunete, fără microfoane. Mi-am riscat viața, nici nu i-am spus familiei că plec. Iar Ordinul Republicii l-au primit acum acei care s-au ascuns prin pădurile Moldovei și prindeau pește. După ce ne-au permis să fim independenți, s-au iscat diferiți „eroi”, care până în ziua de astăzi ne mai poartă cu zăhărelul. Nu vreau să dau nume, toată lumea știe cine sunt ei.

Ce veți face de Ziua Limbii Române?

Am să cânt în Piața Marii Adunări Naționale. Voi interpreta și balade, dar și piese noi, pe versurile lui Dumitru Matcovschi, căci e anul lui. O să cânt și melodii haiducești. De 40 de ani nu mă las de această muzică.

Citește și: Expoziție de artă în Soroca: Picturile profesorului Boris Isac expuse în Muzeul de Istorie

 

loading...

Comments are closed.