Întreprinderile mici și mijlocii pot obține granturi de până la 500 mii de lei (25 mii de euro) pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul turistic. Dosarele de participare la program vor putea fi depuse online la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), începând cu săptămâna viitoare.
Programul a fost lansat astăzi la o pensiune turistică din Orhei, care are o activitate de peste 20 de ani în domeniu, fiind prima pensiune turistică creată în țara noastră.
Vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a afirmat că anul trecut cifra de afaceri în domeniul turismului a depășit suma de 800 mln de dolari. „Vrem ca aceste cifre să fie în creștere, la fel ca și numărul turiștilor care vizitează țara noastră. Ajutând o afacere, ajutăm un sat întreg, oferim oportunități ca economia locală să se dezvolte, ca oamenii să muncească și să investească aici, acasă”, a spus Dumitru Alaiba.
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a declarat că Programul de turism rural face parte din proiectul UE pentru o economie durabilă, inovatoare, ecologică și competitivă. „Acest proiect în valoare de 8 mln de euro are șapte componente, este finanțat de UE și implementat de ODA. Programul este o oportunitate unică pentru ÎMM-uri din mediul rural de a pune în aplicare idei de afaceri noi, de a extinde afacerile proprii și de a crea locuri noi de muncă”, a menționat ambasadorul.
Directorul ODA, Dumitru Pîntea, a afirmat că beneficiarii Programului vor putea obține granturi de până la 500 mii de lei, cu o contribuție proprie de 30 la sută din valoarea proiectului. Anual, în cadrul programului, vor fi alocate circa 10 mln de lei pentru acordarea granturilor.
Banii vor putea fi utilizați inclusiv pentru crearea facilităților de cazare și de alimentare, reconstrucția unor edificii utilizate la activitatea economică. Beneficiari ai programului pot fi companii care activează deja în domeniul turismului sau afaceri din alte domenii, care vor dezvolte o nouă componentă în domeniul turismului.