Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, aflați într-o vizită la Chișinău.
În cadrul discuțiilor, au fost analizate proiectele Casei Regale a României derulate în Republica Moldova, în special în domeniile educației, atragerii investițiilor și promovării parcursului european al țării. Șeful statului a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant oferit de Familia Regală a României, care, prin activitatea sa diplomatică, contribuie la consolidarea imaginii Republicii Moldova în capitalele europene.
Președintele a salutat rezultatele Forumul Economic Moldo-Român, desfășurat recent sub patronajul Casei Regale, subliniind că acest eveniment a oferit o platformă concretă pentru extinderea cooperării economice și atragerea investițiilor în Republica Moldova. Totodată, părțile au convenit să intensifice colaborarea care apropie și mai mult comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului.
Președintele Republicii Moldova, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală, Principele Radu, au reafirmat angajamentul comun de a susține eforturile Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană.
Casa Regală a României rămâne un susținător devotat al parcursului european al Republicii Moldova și un partener de încredere în promovarea relațiilor speciale dintre Chișinău și București.