Investigații

INVESTIGAȚIE // Grupul PRO MOLDOVA și legăturile sale cu Gherman Gorbunțov

Pinterest LinkedIn Tumblr

Grupul parlamentar PRO MOLDOVA, în frunte cu Andrian Candu, a închiriat, de câteva săptămâni un sediu oficial pe strada Vlaicu Pârcălab din Chișinău, scrie mold-street.com.

Sediul este amplasat vizavi de un bloc cu apartamente de elită, construcția căruia, realizată de o companie afiliată lui Oleg Voronin, a forțat până și ambasada Franței să se mute din casa din vecinătate.

Deputatul Serghei Sîrbu, secretarul grupului parlamentar Pro Moldova (care încă nu este persoană juridică), a declarat pentru Mold-street.com că nu poate spune cine este proprietarul imobilului, invocând anumite clauze contractuale. El a precizat că proprietarul e plecat peste hotare, dar a împuternicit prin procură o persoană care are dreptul să gestioneze imobilul, inclusiv să îl dea în chirie.

Deputatul spune că nu are acordul persoanei împuternicite să dea detalii din contract şi nici numele acesteia. „Noi închiriem prin intermediul unei asociaţii obşteşti, absolut transparent. Contractul a fost înregistrat la Fisc”, a precizat Sîrbu.

Anterior, într-o declaraţie recentă, Sîrbu a spus că imobilul este închiriat cu 700 de euro pe lună. Deoarece PRO MOLDOVA încă nu are personalitate juridică, contractul de chirie ar fi fost semnat de asociaţia Centrul de Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului, în care Sîrbu este membru al Consiliului de Administraţie, iar soţia sa – administrator.

În descrierea de la Cadastru este menţionat că imobilul a fost construit în anul 1925 din piatră brută, iar în 2005, avea acoperiş din foi de ardezie. Datele de la Cadastru arată că din anul 1995 proprietar al imobilului a fost Vera Botnari, iar din 1997 – soţii Iurii şi Tereza Botnari.

Iurii Botnari este unul dintre cei mai celebri dirijori din Moldova şi din spaţiul postsovietic. În prezent el este dirijor principal şi director artistic al Orchestrei Filarmonice din Barcelona şi dirijor al Orchestrei Filarmonice din Moscova. Născut în 1951, la Chişinău, Iurii Botnari şi-a început cariera artistică în Republica Moldova, unde a fost o perioadă dirijor şi conducător la orchestra Teatrului de Operă de la Chişinău.

Cristina Botnari, violonistă şi administratoare a unei fundaţii britanice, ce organizează concerte de muzică clasică.

Iurii (Yuri) Botnari însă nu este doar un muzician. Pe lângă muzică, el a dezvoltat şi câteva afaceri.

O anumită perioadă de timp el a fost acţionar cu o cotă de 9,74% şi membru al Consiliului de Administraţie la Universalbank. Din 2012 banca este în procedură de lichidare.

Astfel din 1999 şi până în 2008, Iurie Botnari apare ca membru al Consiliului de Administraţie la Universalbank din partea companiei Dapinia Trading Co Ltd din Cipru, al cărei director mai este în continuare.

În decembrie 2007 publicaţia Logos-Press a relatat că în prima jumătate a anului 2007 în structura de acționari ai Universalbank figurau ca acționari companiile Glony Trading C Ltd (Cipru) cu o cotă de 9,91%; Louvaria Trading Ltd (Cipru) cu 9,89%; Syrinx Co (Delavar, SUA) cu 9,88%; Ducator Trading Co Ltd (Cipru) – 9,84% şi Dapinia Trading Co Ltd (Cipru) – 9,74%.

Ulterior acțiunile deținute de aceste firme au ajuns la bancherul rus Gherman Gorbunțov.

Despre aceasta se arată într-o decizie a Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2015, în care se menționează Gorbunțov a procurat de la Iurii Botnari (acţionar şi membru al Consiliului de Administraţie al Universalbank, dar şi reprezentant al firmei Ducator Trading Co Ltd din Nicosia, Cipru) 75% din acțiunile Universalbank, acest fapt fiind confirmat prin contractul din 17.07.2007, semnat între reclamant (Vasile Drangoi) și firma Ducător Trading Co Ltd Nicosia. Tot aici este menționat că aceeași procedură a fost și cu alţi acţionari.

Menţionăm că achiziția de către Gorbunțov a acțiunilor la Universalbank prin bursă a fost făcută publică abia la finele anului 2008, iar în martie 2009 s-a constatat că Gorbunțov deţinea deja circa 80% din capitalul băncii.

Cel puţin de două ori, în anul 2011, Universalbank a sponsorizat concerte la Chişinău, dirijate de Iurii Botnari.

În prezent Iurii Botnari este şi preşedinte al fundaţiei Royal Music Society, fondată de fiica sa Cristina Botnari. Cei doi nu au fost implicați în activități politice la Chișinău și nu este clar dacă au vreo legătură cu foștii deputați democrați.

Imobilul, reparat recent, este un monument de arhitectură de însemnătate locală, fiind introdus în Registrul Monumentelor de Istorie şi Cultură a municipiului Chişinău.

„În luna octombrie 1873 Uprava orăşenească a organizat o licitaţie pentru realizarea loturilor virane de pământ urban. Lotul a fost cumpărat de către Nikifor Kulakov, unde în 1879 a construit o casă de piatră, într-un parter, lung de 5 stânjeni, şi lat de 4 stânjeni şi un arşin. A fost construită după un proiect model Cinci Stânjeni”, potrivit portalului specializat monument.sit.md.

Totodată aici găsim şi o scurtă descriere. „Este o clădire alcătuită dintr-un parter, cu planul rectangular, cu faţada aliniată la linia roşie a străzii. Arhitectura este eclectică. Faţada este asimetrică, cu şapte axe compoziţionale, dintre care şase sunt goluri de ferestre şi una al intrării, amplasată lateral într-un rezalit plat, spre stânga, unde se afla poarta de intrare în curte. Ferestrele sunt rectangulare, conturate cu o plintă. Intrarea este evidenţiată printr-un atic din piatră, singurul element al parapetului din grilaj de fier (dispărut)”.

Reparaţia a lăsat însă clădirea fără atic. A dispărut şi poarta veche la intrarea în curte, iar acoperişul a fost acoperit cu ţiglă metalică în locul celei vechi din lut ars.

Citește și: EXCLUSIV // Fotochat sau cât costă corpul sexy al unei tinere afaceriste din Chișinău

loading...

Comments are closed.