Investigație la nivelul UE în privința Google

Screenshot

Comisia Europeană a inițiat o investigație antitrust oficială pentru a evalua dacă Google a încălcat normele Uniunii Europene în materie de concurență prin utilizarea conținutului editorilor web și a conținutului încărcat pe platforma YouTube în scopuri legate de inteligența artificială.

Potrivit Comisiei, investigația va analiza dacă Google „denaturează concurența prin impunerea unor clauze și condiții abuzive editorilor și creatorilor de conținut sau prin faptul că își acordă un acces privilegiat la un astfel de conținut, dezavantajând astfel dezvoltatorii de modele de IA concurente”.

Executivul european precizează că, în cazul în care aceste practici vor fi dovedite, ele ar putea încălca normele UE privind abuzul de poziție dominantă, prevăzute la articolul 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la articolul 54 din Acordul privind Spațiul Economic European. Comisia subliniază că „deschiderea unei proceduri oficiale de investigare nu echivalează cu o judecată prematură privind rezultatul acesteia”.

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Teresa Ribera, a declarat: „O societate liberă și democratică depinde de diversitatea mass-mediei, de accesul liber la informații și de un peisaj creativ dinamic. Aceste valori sunt esențiale pentru noi, ca europeni”. Ea a adăugat că „IA generează inovări remarcabile și numeroase beneficii”, însă „acest progres nu poate fi în detrimentul principiilor care stau la baza societăților noastre”, motiv pentru care Comisia investighează dacă Google „a încălcat normele UE în materie de concurență”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share