Investiții de peste 9 milioane de lei la Călinești. În comună vor modernizate școli, drumuri și spații de agrement

Investiții de peste 9 milioane de lei la Călinești. În comună vor modernizate școli, drumuri și spații de agrement
EnglishFrançaisРусский

Comuna Călinești din raionul Fălești beneficiază de investiții de peste 9,1 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii locale, prin intermediul Programelor Naționale „Satul European” și „Europa este aproape”.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), cele patru proiecte aflate în implementare sau deja finalizate vizează modernizarea infrastructurii educaționale și rutiere, extinderea rețelei de iluminat public, precum și amenajarea unui complex modern de sport și agrement.

Investițiile sunt realizate pentru comunitatea formată din satele Călinești, Hâncești și Chetriș, unde locuiesc peste 4 000 de persoane, inclusiv aproximativ 500 de copii.

Proiectele urmăresc îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori și dezvoltarea infrastructurii publice din comuna Călinești.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share