Investițiile în valori mobiliare de stat aproape s-au dublat în octombrie, ajungând la peste 28 milioane de lei

Subscrierea desfășurată prin platforma eVMS.md, în perioada 6–15 octombrie 2025, a atras investiții în valoare totală de 28 514 800 lei, aproape dublu față de luna precedentă, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

Pe parcursul celor zece zile de subscriere, au fost efectuate 587 de tranzacții de către 468 de investitori, ceea ce confirmă interesul în creștere al populației pentru acest instrument sigur de economisire.

Cele mai multe subscrieri au vizat obligațiunile de stat cu maturitate de 2 ani, cu o dobândă de 6,80%, care au atras investiții de 21 704 500 lei, realizate prin 321 de tranzacții. Pentru maturitatea de 3 ani, cu o dobândă de 7,00%, s-au efectuat 266 de tranzacții, în valoare de 6 810 300 lei.

Dobânda valorilor mobiliare de stat este fixă și neimpozabilă, iar plățile se efectuează de două ori pe an, direct în contul bancar al investitorilor.

Ministerul Finanțelor organizează emisiuni lunare de valori mobiliare de stat, oferind populației posibilitatea de a investi constant în condiții avantajoase.

Următoarea rundă de subscriere este programată pentru perioada 3–12 noiembrie 2025, conform calendarului de plasare a VMS disponibil pe eVMS.md.

Total
0
Shares
Total
0
Share