În 2020, după victoria în prezidențiale, Maia Sandu a demarat lupta pentru alegeri parlamentare anticipate, principalul argument invocat fiind că legislatura aleasă în 2019 nu mai este reprezentativă. Au votat moldovenii și au trimis în parlament o majoritate parlamentară de o singură culoare, și două forțe de pseudo opoziție. Majoritatea oamenilor cu care comunic și cei pe care îi urmăresc în spațiul public se disociază de alegerea pe care au făcut-o în 2021 și simt că activitatea celor pe care i-au mandatat atunci să le reprezinte interesele în Parlament nu are nici o legătură cu realitatea pe care ei o trăiesc.
Guvernarea actuală nu își asumă responsabilitatea pentru ce face și pentru ce nu face și nu dă socoteală nimănui. Le-au spus oamenilor să-i voteze doar pe ei, și când oamenii au făcut asta, au hotărât că-s mari și tari și că au dreptul să-i linșeze pe toți cei care le pun întrebări incomode. Republica Moldova are nevoie de o reprezentare mult mai largă și mult mai clară în Parlament și de o guvernare de coaliție.
Sper din suflet ca la alegerile care vin cât mai puțini oameni din actuala componență a Parlamentului să-și mai obțină un nou mandat – pentru că nu-l merită.
Sper din suflet ca în următorul parlament să ajungă un grup din câțiva unioniști vocali, câțiva liberali autentici, niște social-democrați sau centriști asumați, reprezentanți vocali ai agricultorilor. Trebuie să ne acomodăm cu ideea și că ar trebui să avem acolo reprezentanți ai curentului de dreapta naționalistă moldovenească, care se consolidează vizibil în ultima perioadă și care va avea o ofertă politică importantă pentru electoratul pe care-l caută.
Așa funcționează democrația, așa este normal să fie. Fiecare cetățean trebuie să fie reprezentat de o persoană care este cât de aproape posibil de viziunile sale. Iar deciziile de compromis să fie obținute prin dezbateri și consens.
Pentru a obține acest lucru, toate forțele de opoziție au câțiva dușmani comuni mari – pragul electoral și votul util, dar și guvernarea care controlează CEC-ul și spațiul mediatic și care va folosi toate resursele pe care le are pentru a ucide, din nou, orice alternativă politică.
Cred că suntem în momentul în care toți politicienii de opoziție trebuie să recunoască, singuri pentru ei, ce vor de fapt. Câți pro-europeni din opoziție vor, într-adevăr, un alt președinte decât Maia Sandu? Care sunt compromisurile pe care le pot face pentru a ajunge membri ai parlamentului și a salva partidele din care fac parte? Astăzi încă nu-i târziu, dar se apropie momentul în care va fi.
Ion Bulgac, CUB