Ion Ceban a solicitat mai multă transparență în activitatea serviciilor Primăriei Chișinău

Primarul general, Ion Ceban, a solicitat conducătorilor subdiviziunilor municipale de profil asigurarea transparenței în activitatea curentă pe domeniile gestionate și prezentarea rapoartelor privind executarea bugetului municipal pentru prima jumătate a anului 2020.

O solicitare în acest sens, a fost făcută astăzi, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către primarul capitalei.

Astfel, informația cu privire la executarea bugetului pentru semestrul I al anului curent, urmează a fi transmisă spre examinare comisiilor de specialitate, pentru ca ulterior aceasta să fie înaintată pentru dezbatere și aprobare în ședința Consiliului municipal Chișinău.

„Am cerut ca aceste rapoarte să fie prezentate transparent publicului larg, pentru a vedea cum și unde au fost cheltuiți banii din buget. Insist ca să fie realizată o prezentare grafică și plasată pe pagina oficială a Primăriei, pentru ca fiecare cetățean să aibă acces și să poată analiza aceste date”, a menționat Ion Ceban.

De asemenea, edilul capitalei a solicitat ca unitățile de transport și tehnica specializată  din cadrul regiilor municipale, dotate cu sisteme de monitorizare GPS să fie incluse intr-o hartă interactivă, care va oferi acces deschis pentru vizualizarea zonelor de intervenție a serviciilor specializate amplasate în sectoare.

„Ne propunem ca orice activitate să fie desfășurată transparent, astfel ca cetățenii să poată vizualiza, în timp real, de pe orice dispozitiv conectat la internet locațiile unde sunt implicate în activitate autospecialele, pe teritoriul orașului”, a declarat Ion Ceban.

Sisteme GPS vor fi instalate în scurt timp și pentru monitorizarea tehnicii de lucru din dotarea Î.M. Regia locativ-comunală și Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi, RTEC și PUA, etc.

Citește și: Declarația dură a primarului Capitalei despre colectările de bani de la părinți, în unele instituții de învățământ: „Trebuie să le dăm peste mâini celor care de o viață sunt directori și fac tot ce vor”

Total
0
Shares
Total
0
Share