Ion Ceban anunță lansarea unui program-pilot pentru tineri. Ce va presupune acesta

Tinerii din țara noastră, cât și moldovenii de peste hotare sunt încurajați să se implice în afaceri, datorită unui program-pilot care urmează să fie lansat mâine, anunță primarul capitalei, Ion Ceban, scrie Radiomoldova.md

Potrivit acestuia, timp de două luni se vor desfășura instruirile de educație antreprenorială. Pentru finanțarea ideilor de proiecte vor fi alocate resurse din bugetul municipalității, a accentuat funcționarul.

„Urmează să desfășurăm cursuri de educație antreprenorială. La sfârșitul cursurilor, atât cei care sunt acasă, cât și cei care sunt peste hotare pot aplica pentru sprijin financiar pentru lansarea afacerii. Sprijinul financiar se va acorda de Primăria municipiului Chișinău sub formă de grant. Astfel, cu o contribuție de doar 30% tinerii și cei care sunt în afara țării pot obține sprijin financiar nerambursabil de până la 200 de mii de lei și compensarea valorii dobânzii la credite în ultimele 24 de luni”, a declarat Ion Ceban.

Ion Ceban a mai subliniat că printre domeniile prioritare de finanțare ale programului se regăsesc tehnologia informației și comunicațiilor, electromecanica, industria agroalimentară și HORECA, turism, eficiență energetică și altele.

Total
0
Shares
Total
0
Share