Ion Ceban, lider politic: „Nu există motive reale pentru interdicție, doar interese politice”

După vizita efectuată la Roma, Ion Ceban, unul dintre liderii Blocului electoral ALTERNATIVA, a reacționat la atacurile și speculațiile lansate în spațiul public din Republica Moldova.

„Faptul că am ajuns în Italia i-a deranjat pe unii. Instituțiile media apropiate guvernării și analiștii loiali PAS s-au grăbit să răspândească teze false, activând și Ministerul de Externe al României, deși eu sunt cetățean al Republicii Moldova. Autoritățile italiene au confirmat însă că nu există niciun motiv real pentru interdicția aplicată, ceea ce arată caracterul politic al deciziei”, a declarat Ion Ceban.

Totodată, Ion Ceban a menționat că aceste atacuri vin pe fundalul creșterii constante a încrederii cetățenilor în Blocul ALTERNATIVA.

Acesta a subliniat că el nu prezintă pericol pentru Europa, că drumul nostru este doar spre UE, fiind convins că toate angajamentele trebuie realizate, indiferent de presiunile din partea PAS.
„Îmi iubesc țara și fac tot posibilul pentru a îmbunătăți condițiile atât în Chișinău, cât și în întreagă țară. Ratingul nostru crește prin fapte, spre deosebire de PAS, care recurge la acțiuni murdare. Știu că mi se pregătesc dosare, dar aceste abuzuri vor fi sancționate la alegerile din 28 septembrie. Ratingul meu crește datorită realizărilor mele și reușitelor pe care le fac zi de zi la Chișinău”, a punctat Ion Ceban.

Blocul electoral ALTERNATIVA își reafirmă angajamentul pentru transparență, echitate și viitorul european al Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share