Ion Chicu a anunțat când bisericile din țară ar putea să-și reia activitatea, iar unele localități ar putea fi scoase de sub carantină

După ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, premierul Ion Chicu a anunțat că bisericile din țară ar putea să-și reia activitatea, iar unele localități ar putea fi scoase de sub carantină.

Potrivit lui Chicu, după o analiză a situației epidemiologice, se va decide dacă în unele localități să fie ridicată starea de carantină.

„Această decizie va fi luat după ce autoritățile se vor consulta cu specialiștii din domeniul Sănătății, în cadrul ședinței Punctului Național Focal. În prezent, opt localități din țară sunt în regim de carantină”, a declarat Chicu.

De asemenea, se va analiza dacă să fie permis ca preoții să oficializeze slujbe.

„Vom aștepta concluziile specialiștilor de la Punctul Național Focal dacă putem permite începând cu duminica viitoare serviciile devine la biserici în afara lăcașelor și cu păstrarea distanței sociale și a tuturor regulilor. Doar mâine la CSE vom putea lua o decizie finală”, a precizat Chicu.

Citește și: ULTIMA ORĂ // 127 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate astăzi în Moldova

Total
0
Shares
 
Total
0
Share