Astăzi, 12 aprilie 2025, la Chișinău a avut loc Congresul III ordinar al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, parte componentă al Blocului Alternativa.
Delegați și invitați din toate raioanele țării s-au întrunit astăzi la Chișinău pentru a desfășura Congresul PDCM, care a avut pe ordinea de zi mai multe subiecte, inclusiv alegerea președintelui formațiunii.
La Congres au fost invitați și partenerii politici ai PDCM din Blocul Alternativa. Alexandr Stoianoglo și Mark Tkaciuk au adresat participanților la Congres mesaje de salut și și-au exprimat convingerea, că echipa unită a Blocului Alternativa este în stare să asigure o guvernare eficientă a țării, axată pe interesele și necesitățile majorității cetățenilor țării.
Congresul PDCM a operat modificări în Statutul formațiunii politice și a desfășurat alegerile președintelui partidului, în conformitate cu exigențele statutare. Președinte al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a fost ales Ion Chicu, care a exercitat această funcție până în prezent.
La finalul Congresului, participanții au adoptat prin unanimitate de voturi Rezoluția cu privire la situația social-politică din Republica Moldova, instaurarea dictaturii și limitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor țării. Textul Rezoluției poate fi găsit aici.