Politic

Ion Chicu anunță cinci măsuri pentru UNIREA cu UE: ”Dacă nu reformăm radical țara, ne-o pierdem”

Pinterest LinkedIn Tumblr

În contextul situației din țară, premierul Ion Chicu a anunțat cinci măsuri pentru ”UNIREA cu Uniunea Europeană”. Printre acțiunile enumerate sunt reforma administrativ-teritorială, reforma justiției, educației, intervenții în economie și în agricultură, transmite Telegraph.md

”După cum spuneam zilele acestea, aberațiile de genul ”contaminare prin 5G” sau ”cipizare prin vaccin”, nu ar putea să prindă teren într-o societate cu un nivel înalt al educației. Într-o asemenea societate nici anomalii de genul Șor sau Usatîi, nu ar putea să apară. Nici scindarea oamenilor de către politicieni pe criterii geopolitice nu ar fi posibilă într-o societate iluminată”, așa și-a început mesajul premierul Chicu.

”Trebuie, Oameni buni, să schimbăm urgent lucrurile în țară. Din totalul de 26 de ani de stagiu de muncă, am doar ceva peste 6 ani lucrați în sectorul public (4 ani – până în 2009 și 2 ani și câteva luni, începând cu 2018). Chiar și așa stagiu modest ”la stat” îmi permite să concluzionez – dacă nu reformăm radical țara, ne-o pierdem, dragi Moldoveni.

În cel mai apropiat timp trebuie să schimbăm lucrurile astfel, încât să putem majora măcar de 3 ori salariile la pedagogi, medici și alte categorii de intelectuali, care pot să ne ”lumineze” țara și pe noi toți. Cât de neverosimil n-ar părea asta, dar e absolut realistic. Trebuie voință și zero toleranță față de populism. Chiar mai mult, cred că și conjunctura politică este una favorabilă, dacă considerăm componența Parlamentului. Majoritatea parlamentară actuală, plus deputații din PAS și PPDA, înțeleg perfect situația în care a ajuns țara după 30 de ani de dezmăț”, a mai criticat premierul.

După o introducere critică la adresa politicienilor din opoziție, Chicu a prezentat și soluțiile: ”Ce cred eu, ”neexperimentatul”, că trebuie urgent de făcut, pentru a identifica și economisi suficienți bani publici pentru susținerea masivă a intelectualității:

• Reforma administrativ-teritorială. Avem cel mai mare aparat administrativ local/per capita în toată Europa. Sute de primării cu mai puțin de 700-1000 de locuitori. Anual, miliarde de lei se cheltuie irațional pentru întreținerea a mii de funcționari. Cel mai grav, că nici serviciile prestate cetățenilor în asemenea circumstanțe nu au cum fi calitative. Firește, nici de-o autonomie financiară a APL nu poți vorbi, cînd în primărie ai mai puțin de 100 de oameni care lucrează, iar agenți economici 1-2. La Guvern este pregătit Conceptul acestei reforme, iar revenirea în 2023 la o structură administrativ-teritorială rațională (similară celei de pînă în 2003) este absolut imperativă. Speculații de tipul ”cetățenii nu vor avea acces la serviciile publice” țin tot de categoria ”cipizare” și constituie populism nerușinat.

• Revoluție în justiție și sistemul organelor de drept. Aici, singuri, nu ne vom descurca rapid. Sistemul este absolut corupt și fără ”amputații nemiloase” șanse de izbândă nu avem. Ne trebuie ajutor extern și, din ce-am discutat deja cu mai mulți oficiali străini, un asemena suport e posibil de obținut. Experiența anilor 60 ai secolului trecut, când în Moldova a venit un corp de specialiști înalți în mai multe domenii (de exemplu, mai mulți extra-specialiști în medicină și agricultură din Georgia), poate fi replicată și acum. Dacă mai concret, cred că trebuie să aducem în țară temporar câteva zeci de specialiști (procurori, judecători, specialiști anticorupție, vameși, etc) germani/olandezi/scandinavi sau din alte țări europene dezvoltate, care ar ”alinia rapid epoleții noștri” la standardele europene, adică la ceea ce așteaptă oamenii din țară.

• Reforma educației, în special învățământul profesional-tehnic și cel universitar. Trebuie de redirecționat către colegii și școli profesional-tehnice o parte din banii enormi pe care statul îi cheltuie pentru întreținerea zecilor de universități. Care în ultimii 15-20 de ani s-au transformat în adevărate feude, stăpânite de purtători nemuritori de eșarfe colorate cameleonic. Cel mai grav nu este irosirea banilor publici de către aceștia, dar mutilarea soartei tinerilor, care în loc să obțină studii calitative în universități, le pierd și pe acele din liceu. Avem pregătit împreună cu BM și FMI Conceptul și al acestei reforme. În țară trebuie să rămână un număr optimal de universități (publice) – nu mai multe, decât au fost până în 1991.

• În economie și finanțe publice. Investiții publice masive în infrastructură – altfel oamenii în țară nu-i reținem, iar investitorii nu vin. Surse de finanțare – inclusiv, emiterea euro-bondurilor. Politică și administrare fiscală stimulativă. Impozite și mai mici, dar cu înăsprire/conformare fiscală înaltă. Patentele în comerț (prin care actualmente bugetul țării pierde cel puțin 3 miliarde de lei anual) pot fi menținute și mai departe, dar activitatea celor care fac evaziune fiscală de miliarde utilizând sărmanii patentari, trebuie stopată. Companiile care pot livra mărfuri către titularii de patente trebuie să aibă un regim special de activitate, reglementat aparte. La acest bloc situație critică avem și cu achizițiile publice. Ne trebuie suport de la nemți și aici.

• Agricultură, zootehnie și industrie prelucrătoare. Dacă nu dorim și mai departe să vindem grâul și porumbul degeaba de pe câmp, iar apoi să cumpărăm carnea și laptele de la străini, trebuie să aruncăm populismul ieftin de ordin fiscal și să unificăm cota TVA pe tot lanțul valoric. Este necesar de introdus cota unică de 20%, dar de restituit agricultorilor imediat plățile aferente TVA. Bineînțeles, aceasta ne va permite să majorăm substanțial și subvențiile pentru agricultură, dar și să restabilim/dezvoltăm sistemul de irigare.

Și, ultima în listă, dar dar CEA MAI IMPORTANTĂ – Unirea! Cu Uniunea Europeană, desigur! Nu este o utopie. Dacă facem ce-i scris mai sus – obiectivul va fi foarte aproape!”, a scrie premierul pe pagina sa de pe Facebook.

loading...

Comments are closed.