Ion Chicu: „Guvernul ține cheltuielile sub un control foarte strict”

Zeci de milioane de locuri de muncă au dispărut de la începutul epidemiei. Scade consumul și se reduce intensitatea activității economice, transmite Telegraph.md, cu referire la Bani.md

Restricțiile impuse de pandemie au declanșat o criza economică globală. Vânzările producătorilor de mașini ori ale transportatorilor s-au înjumătățit. Industria turismului, fără exagerări, s-a prăbușit. Și alte industrii au pătimit în lanț. Zeci de milioane de locuri de muncă au dispărut de la începutul epidemiei. Scade consumul și se reduce intensitatea activității economice.

„Moldova este o piesă micuță în economia globală, dar efectele sunt în mare parte aceleași.”, declară premierul Ion Chicu în cadrul unui interviu pentru Tribuna. Potrivit acestuia, țara noastră „a fost greu lovită industria HoReCa. Transportul auto de călători în mediu a pierdut 40% din volume. În transportul aerian situația e și mai complicată, datorită restricțiilor de călătorie impuse de diferite state și cerințelor de carantină.”

„În spatele acestor căderi sunt locuri de muncă închise. Consumul intern pe diferite categorii de produse a căzut cu zeci de puncte procentuale.”

Potrivit funcționarului, „RM parcurge o criză, care trebuie administrată cu grijă și înțelepciune. Deciziile noastre pot determina o ieșire mai devreme din criză și trecerea la faza de creștere economică ori pot genera o agravare a crizei, ce va dura mai mult. În această perioadă toți trebuie să lase populismul și să înțeleagă că pot agrava o situație și așa complicată. Prăbușirea sistemului bugetar-fiscal e un factor ce poate agrava criza și să o facă de durată.”

Guvernul ține cheltuielile sub un control foarte strict. Încă nu am asigurat toate sursele pentru finanțarea deficitului bugetar de 16 miliarde lei. Toate statele trec prin criză economică, din acest motiv e foarte dificil de găsit resurse.” – se pronunță premierul Ion Chicu despre economia din Republica Moldova.

Bani.md amintește că în cadrul unui interviu, ministrul Economiei și Infrastructurii a declarat că Moldova așteaptă o scădere a PIB-ului de 4,5 % în 2020 și că ar putea reveni pe creștere în 2021.

La solicitarea lui Igor Dodon, Rusia va transmite agricultorilor moldoveni o jumătate de miliard de ruble rusești, pentru procurarea motorinei

Total
0
Shares
Total
0
Share