Ion Chicu solicită detalii despre utilizarea fondurilor UE de aproape 1,9 miliarde de euro și semnalează că granturile nu trec prin bugetul de stat

Deputatul Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, a depus la 16 ianuarie 2026 o solicitare de acces la informații de interes public adresată Cancelariei de Stat și Ministerului Finanțelor privind planificarea, alocarea și executarea fondurilor Uniunii Europene destinate Republicii Moldova prin Mecanismul de reformă și creștere pentru perioada 2025–2027.

În demers, Ion Chicu face trimitere la Planul de creștere pentru Republica Moldova adoptat de Comisia Europeană la 10 octombrie 2024, în valoare de 1,8 miliarde de euro, aprobat ulterior în martie 2025 de Consiliul și Parlamentul European, „în valoarea de aproape 1,9 miliarde de euro”.

Potrivit documentului, Republica Moldova urmează să beneficieze în perioada 2025–2027 de un sprijin financiar total de 1,885 miliarde de euro. Din această sumă, până la 1,5 miliarde de euro sunt prevăzute sub formă de împrumuturi concesionale. Mecanismul mai include granturi în valoare de 520 de milioane de euro, dintre care 385 de milioane de euro constituie sprijin financiar nerambursabil, iar 135 de milioane de euro sunt rezervate pentru provizionarea împrumuturilor, fiind reținute în bugetul Uniunii Europene ca garanție pentru investitori.

În demers se menționează că accesarea sprijinului financiar este condiționată de depunerea de către Republica Moldova a Agendei de reforme pentru perioada 2025–2027, care urmează să fie implementată treptat și să includă investiții în infrastructură rutieră, securitate energetică, subvenții pentru energie, sistemul medical, integrarea în zona UE prin roaming la tarife ca acasă și extinderea accesului la internet în mediul rural, precum și sprijin financiar pentru 25000 de întreprinderi, inclusiv afaceri mici de familie.

În baza art.22 alin.(1) și (2) din Legea nr.39/1994 privind statutul deputatului, Ion Chicu solicită prezentarea Agendei de reforme transmise Comisiei Europene, precum și informații detaliate privind destinatarii concreți, sumele alocate și termenele de implementare ale programelor finanțate atât din împrumuturile concesionale de până la 1,5 miliarde de euro, cât și din componenta de granturi, în limita a 385 de milioane de euro.

Totodată, deputatul a explicat public motivul demersului. Într-o postare pe Facebook, Ion Chicu a scris: „La solicitarea Dlui Gheorghe Gonța și, fiind stupefiat de faptul că partea de grant (aproape 9 miliarde de lei) din pachetul financiar de 1,9 mlrd. EURO nu trece prin bugetul de stat, am făcut acest demers (în imaginile anexate).”

Deputatul solicită ca răspunsul autorităților să fie transmis în scris.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share