Ion Tăbîrţă: „Să mizezi pe pro-europenismul lui Usatîi mi se pare o pistă greșită și periculoasă”

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) nu trebuie să mizeze pe partidul condus de Renato Usatîi în vederea formării unei majorităţi parlamentare în viitorul Parlament, deoarece adevărata faţă a lui Renato Usatîi nu are nimic în comun cu agenda pro-europeană a (PAS-ului), consideră analistul politic Ion Tăbîrţă, informează Stiridinmoldova.md

În acelaşi timp, fostul deputat PLDM, Iurie Ţap afirmă că PAS trebuie să mizeze pe sprijinul partidelor cu adevărat pro-europene, ci nu pe partidul lui Usatîi.

„Miza Usatîi este greşită. Noi nu ştim încă care sunt adevăratele lui intenţii. L-am văzut săptămâna trecută la o emisiune televizată, cred că acela este adevăratul Renato Usatîi, cel de prin 2014. Ceea ce a făcut el în ultimul timp, mai degrabă a urmat sfaturile unor polit-tehnologi, însă cum s-a dezlănţuit el acolo şi să mizezi pe pro-europenismul lui Usatîi, mie mi se pare o pistă greşită şi periculoasă”, a declarat Ion Tăbîrţă în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

„Nu este un partid care să aibă o viziune profundă şi sistemică asupra statului. În plus, sprijinul partenerilor europeni este condiţionat – reforme sistemice şi clare. Aici este problema cea mare. Atunci când am văzut declaraţiile de la PAS că noi vom merge singuri şi că noi vom câştiga… poţi să spui acest lucru, dar nu atât de arogant, ci mai diplomatic”, a spus Iurie Ţap.

Citește și: VIDEO // Furculiță, despre blocul PSRM-PCRM: „În sfârșit alegătorii nu vor fi puși în fața dilemei pe cine să aleagă”

Total
0
Shares
Total
0
Share