Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a declarat că România este la un pas de a trimite la Cotroceni un președinte fără legături cu vechiul sistem, subliniind sprijinul său pentru candidata Elena Lasconi. Moșteanu a accentuat că Lasconi reprezintă o opțiune pentru o Românie dreaptă și cinstită, adresându-se celor care s-au săturat de corupție și de compromisurile politice.
„Elena a trăit printre oameni și le cunoaște poveștile, suferințele și nevoile, fie că vorbim de victimele violenței domestice sau de copiii care se culcă flămânzi și sunt abandonați de părinți plecați la muncă peste hotare”, a spus Moșteanu. El a adăugat că Lasconi ar fi un președinte care va da voce românilor neascultați, asigurând o Românie dreaptă, în care fiecare cetățean cinstit are șansa să prospere.
În contrast, Moșteanu a criticat guvernarea PSD-PNL, spunând că „după 3 ani de guvernare, România nu arată bine”. El a avertizat că, în 2025, românii vor plăti factura „pentru trei ani de corupție a baronilor PSD și PNL” prin creșteri de taxe, scumpiri și majorări de accize la combustibili.
„De aceea este esențial să îi oprim pe 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie”, a subliniat Moșteanu, încurajând sprijinul alegătorilor pentru a o duce pe Elena Lasconi în turul doi și a-i asigura victoria. „USR și Elena Lasconi înseamnă sfârșitul lumii lor și triumful oamenilor cinstiți din România”, a concluzionat liderul USR.
Astăzi, în cadrul unui eveniment festiv, USR și-a prezentat programul electoral pentru scrutinele din noiembrie și decembrie, când cetățenii români își vor alege noul președinte și noua componență a Parlamentului.