IPM a depistat defrișarea a 127 de salcâmi în fâșia forestieră din satul Șofrîncani, raionul Edineț

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a constatat defrișarea a 127 de salcâmi în fâșia forestieră din satul Șofrîncani, raionul Edineț.

Diametrele cioatelor variau între 12 și 24 cm, iar prejudiciul cauzat mediului este estimat la 44 250 de lei.

Persoanele responsabile au fost identificate, iar materialele vor fi transmise Inspectoratului de Poliție Edineț pentru inițierea unei cauze penale, conform legislației în vigoare.

”Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să respecte legislația de mediu și să sesizeze autoritățile competente ori de câte ori sunt martori ai unor fapte care aduc prejudicii fondului forestier și mediului înconjurător”, se arată într-un comunicat al instituției.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share