Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a oferit explicații oficiale cu privire la intervențiile silvice din Ocolul Silvic Căpriana, în urma unor informații apărute pe rețelele de socializare despre presupuse defrișări ilegale, inclusiv tăierea unui „stejar secular”.
Reprezentanții IPM, deplasați la fața locului, au constatat că arborele respectiv a fost extras din cauza gradului avansat de uscare, reprezentând un pericol pentru trecători. Totodată, lucrările silvotehnice din zonă s-au desfășurat conform legislației de mediu, în baza actelor permisive eliberate și cu implicarea instituțiilor de specialitate, precum Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, Agenția „Moldsilva” și Agenția de Mediu.
Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze din surse oficiale și să evite răspândirea informațiilor neconfirmate, subliniind importanța unui dialog deschis pentru protecția mediului și gestionarea responsabilă a resurselor naturale.