Irina Vlah: „Neutralitatea este piatra de temelie a păcii” – „Inima Moldovei” lansează o campanie națională de consultări cu cetățenii

Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că „există riscul ca PAS să încerce să implice Moldova în NATO înainte de a pierde puterea. Putem apăra neutralitatea doar printr-un referendum privind neaderarea la blocuri militare”, iată de ce „Inima Moldovei” anunță inițierea consultărilor cu cetățenii pe acest subiect. 

Ea a amintit că, acum câteva săptămâni, partidul pe care-l conduce a lansat iniţiativa organizării unui referendum consultativ la tema neutralităţii Republicii Moldova, concomitent cu alegerile parlamentare din 2025.

„După cum am anunţat din start, la baza iniţiativei noastre stau câteva argumente puternice. În primul rând, ne dorim ca cetăţenilor să li se ofere posibilitatea de a-şi exprima susţinerea pentru principiul constituţional de neutralitate pe care unii politicieni, inclusiv aflaţi în funcţii de mare răspundere, îl pun la îndoială. Opinia exprimată de cetăţeni în cadrul referendumului ar pune punct polemicilor la această temă, dar şi declaraţiilor ce se fac precum că Republica Moldova ar trebui să renunţe le neutralitate şi să adere la o alianţă militară. Ţara noastră are nevoie de pace mai mult ca oricând, iar neutralitatea este o piatră de temelie în acest sens.

În al doilea rând, ne dorim ca, având mandatul direct al poporului în acest sens, următoarea guvernare să demareze o serie de demersuri în plan extern în vederea recunoaşterii internaţionale a neutralităţii ţării noastre. Numai având garanţii internaţionale solide, Republica Moldova se poate asigura că principiul de neutralitate va deveni unul pe deplin funcţional şi va garanta pacea. Iar o neutralitate funcţională este şi un prim pas serios spre soluţionarea problemei integrităţii teritoriale a ţării”, a declarat politiciana. 

Irina Vlah a evidențiat că, din păcate, autorităţile nu au avut capacitatea să intre în esenţa iniţiativei noastre şi s-au făcut a nu înţelege argumentele pe care le-au adus. „Aceasta ne convinge încă o dată că cei ce reprezintă la moment puterea în Republica Moldova au alte interese decât cetăţenii. În aceste condiţii, Partidul Republican „Inima Moldovei” a decis să lanseze o amplă campanie de consultări cu cetăţenii pentru a stabili paşii pe care urmează să-i facem în continuare. În perioada imediat următoare vom merge în localităţile din ţară unde vom discuta cu oamenii despre importanţa consolidării principiului de neutralitate, despre acţiunile ce se impun pentru asigurarea funcţionalităţii şi eficienţei acestuia. De asemenea, le vom vorbi oamenilor despre atitudinea autorităţilor faţă de o problemă atât de importantă, cum este consolidarea statutului de neutralitate a ţării ca o condiţie de bază pentru asigurarea păcii şi dezvoltarea armonioasă a societăţii. Iar la finalul campaniei de consultări cu cetăţenii, vom anunţa public despre acţiunile noastre din continuare”, a relatat ea.

În context, politiciana s-a adresat cetățenilor: „Stimaţi cetăţeni! Dragi compatrioţi! Este pentru a treia oară în 2024 când, împreună cu echipa mea, lansăm campanii de consultări cu cetăţenii. Precedentele două campanii de consultări au fost de succes, iar noi am implementat propunerile şi ideile pe care le-aţi formulat.

Suntem siguri că şi aceste noi consultări vor fi de succes, iar noi, împreună cu dvs., vom identifica cele mai bune soluţii şi cele mai potrivite acţiuni, pe care le vom întreprinde în continuare tot împreună”. 

Total
0
Shares
Total
0
Share