Negociatorii ar fi ajuns miercuri la un acord etapizat pentru a pune capăt războiului din Gaza dintre Israel și Hamas, conform unui oficial informat despre negocieri. Acordul vine după 15 luni de conflict care au dus la moartea a zeci de mii de palestinieni și au inflamat situația din Orientul Mijlociu.
Acordul, care nu a fost încă anunțat oficial, prevede o primă fază de încetare a focului timp de șase săptămâni. În această perioadă, este planificată retragerea treptată a forțelor israeliene din Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas, în schimbul prizonierilor palestinieni aflați în închisorile israeliene, a declarat oficialul pentru Reuters.
Un oficial american a confirmat pentru The Jerusalem Post, sursă citată de telegraph.md, că Hamas și Israel au convenit asupra unui acord de încetare a focului și eliberare a ostaticilor.
Guvernul israelian se va reuni joi, la ora 11:00, pentru a aproba oficial acordul, care a fost intermediat în Qatar.
Operațiunea de eliberare a ostaticilor israelieni din captivitatea Hamas din Gaza va purta numele „Aripile Vrăbiilor”, conform unui anunț al Biroului Prim-ministrului.
În cadrul negocierilor, Hamas a prezentat cereri de ultim moment referitoare la coridorul Philadelphi, ceea ce a dus la tensiuni. Oficialii israelieni au respins aceste cereri, invocând că hărțile negociate anterior cu mediere americană și aprobate de cabinet nu pot fi modificate.
Ministerul Apărării și Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au primit deja instrucțiuni pentru a se pregăti de implementarea acordului în Gaza.