Israel și Hamas au ajuns la un acord de armistițiu în Gaza

Israelul și mișcarea palestiniană Hamas au ajuns, joi dimineață, la un acord de armistițiu în Fâșia Gaza, ca parte a planului președintelui american Donald Trump de a stabili o pace ”durabilă” în regiune.

”Aceasta înseamnă că toți ostaticii vor fi eliberați foarte curând și că Israelul își va retrage trupele pe linia convenită, primii pași către o pace puternică, durabilă și eternă”, a declarat Trump, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa Truth Social.

Qatarul, mediator în negocieri, a confirmat că ”s-a ajuns la un acord privind toate dispozițiile și mecanismele de punere în aplicare a primei faze a acordului de armistițiu în Gaza, care va duce la sfârșitul războiului, eliberarea ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni și la intrarea ajutoarelor umanitare”, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Majed al-Ansari.

Hamas a anunțat la rândul său că ”a ajuns la un acord care prevede sfârșitul războiului din Gaza”, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat înțelegerea:

”Este o zi mare pentru Israel”, adăugând că joi va convoca o ședință a cabinetului pentru ”a ratifica acordul și a repatria toți ostaticii noștri prețioși”.

Acordul privind prima fază a planului urmează să fie semnat joi în Egipt, unde președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi l-a invitat pe Trump ”să asiste la semnarea acestuia”, dacă negocierile se finalizează cu succes.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat anunțul:

”Luptele trebuie să înceteze odată pentru totdeauna. Suferința trebuie să înceteze”, cerând părților ”să respecte pe deplin termenii acordului”.

Negocierile au avut loc sub presiuni internaționale intense, cu participarea emisarilor americani, a prim-ministrului qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani și a șefului serviciilor secrete turce, Ibrahim Kalin, în Egipt.

Planul prezentat de Donald Trump în 29 septembrie prevede un armistițiu, eliberarea ostaticilor capturați în 7 octombrie 2023 în schimbul prizonierilor palestinieni din Israel, retragerea treptată a armatei israeliene din Gaza și dezarmarea Hamas.

Total
0
Shares
Total
0
Share