În cadrul unei vizite recente, Iurie Ciocan, candidatul Partidului Social Democrat (PSD) din România pentru o funcție de deputat în Parlamentul României în circumscripția nr. 43 – Diaspora, a avut plăcerea de a se reîntâlni cu Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți al Mitropoliei Basarabiei. Cei doi au discutat despre misiunea episcopală desfășurată în nordul Republicii Moldova, unde Episcopia de Bălți sprijină comunitățile de creștini și promovează valorile ortodoxe și românești.
„Am vorbit despre acțiunile misionare ale Episcopiei noastre de Bălți, despre problemele cu care se confruntă, dar și despre proiectele frumoase realizate acolo, cu sprijinul statului român și al Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat Ciocan. El a evidențiat ajutorul oferit familiilor vulnerabile, persoanelor cu nevoi speciale și bătrânilor din regiune, prin donații de haine, alimente și produse esențiale, inițiative susținute de comunități ortodoxe din România.
Iurie Ciocan a exprimat recunoștința față de Episcopul Antonie pentru implicarea sa și a promis sprijinul său și al colegilor din România în continuarea acestor acțiuni sociale și spirituale.
De asemenea, Ciocan a subliniat că PSD și președintele partidului, Marcel Ciolacu, sprijină necondiționat Biserica Ortodoxă Română și Mitropolia Basarabiei, considerând parteneriatul cu Biserica o prioritate națională și o parte esențială a identității românești.
Alegerile parlamentare din România vor avea loc duminică, 1 decembrie 2024. Alegerile prezidențiale sunt programate pentru 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (al doilea tur).