Iurie Ciocan: Membrii de partid vor putea să candideze independent la alegerile parlamentare

alegeri 2019, alegeri parlamentare, alegeri moldova, alegeri 24 februarie, alegeri pe sistem mixt, circumscriptii electorale, candidati independenti, parlamentarele 2019, alegeri libere, alegeri corecte, iurie ciocan, comisie electorala centrala

O persoană care este membră de partid va putea să candideze independent la următoarele alegeri parlamentare. Diferența dintre candidatul pe lista de partid și candidatul independent este pur juridică. Declarația a fost făcută de Iurie Ciocan, membru al Comisiei Electorale Centrale, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

Iurie Ciocan spune că persoana care candidează independent pe circumscripție uninominală nu este obligat să anunțe nicio instituție că este membru al unui sau altui partid. Astfel, nu ar exista nicio problemă dacă acesta, ajuns în legislativ, va anunța că este membru al unei formațiuni politice. „Omul ales merge în Parlament și își exercită mandatul de deputat. Deci, diferența este una strict juridică – candidatul unui partid, al unui bloc electoral se înaintează de către partidul sau blocul respectiv, candidatul independent merge pe cont propriu. Că este sau nu membru de partid, nu este scris o literă despre acest lucru în lege. La fel cum și partidele pot înainta pe listele sale nu doar membri de partid, pot înainta pe oricine”, a declarat membrul CEC.

Iurie Ciocan spune că nu există o restricție în legislație în ceea ce privește organizarea referendumului în aceeași zi cu scrutinul parlamentar. Astfel, dacă Parlamentul va decide acest lucru, pe 24 februarie, oamenii ar putea să primească cinci buletine de vot, având în vedere că au fost lansate idei de a supune referendumului trei chestiuni: introducerea în Constituție a obiectivului integrării europene, reforma Parlamentului și dreptul cetățenilor de a retrage mandatul unui deputat.

Iurie Ciocan spune că, dacă ar avea putere de decizie, ar pleda pentru faptul ca membrii Guvernului să poată fi și deputați și să nu existe nicio incompatibilitate de funcții la acest capitol.

Total
0
Shares
Total
0
Share