Iurie Leancă la Strasbourg: Implementarea Acordului de asociere UE – RM a avut până acum un caracter satisfăcător

iurie leanca ppem, leanca 50 de mii de euro, leanca pasaport diplomatic, leanca venit, leanca ambasador

Implementarea Acordului de asociere UE-R. Moldova în cei trei ani de la intrarea în vigoare a documentului a avut un caracter satisfăcător, iar o bună parte din angajamentele Chișinăului au fost realizate, a declarat miercuri Iurie Leancă, copreședinte al Comitetului parlamentar de asociere UE-Moldova, în cadrul celei de-a cincea reuniuni a acestei structuri de cooperare parlamentară.

În discursul său, vicepreședintele Parlamentului a subliniat că nu dorește să ascundă problemele din Republica Moldova, dar nici să neglijeze rezultatele obținute mai ales în ultimul an.

”Dacă Republica Moldova dorește să devină o țară funcțională și prosperă, nu avem altă opțiune decât să ne apropiem de Uniunea Europeană și să adoptăm bunele practici și legislația din UE”, a accentuat Iurie Leancă.

În opinia sa, Republica Moldova nu va reuși să depășească problemele interne, să își consolideze instituțiile, să reformeze sistemul de justiție și să combată corupția “fără sprijin, dar și fără presiune din partea UE și de aceea cuvântul condiționalitate nu este peiorativ, ci pozitiv”.

Fostul premier și-a exprimat speranța că țara noastră va putea beneficia de prima tranșă a sprijinului financiar european, întrucât această asistență vine în ajutorul cetățenilor moldoveni și al modernizării instituțiilor democratice și nu este destinată politicienilor.

La începutul acestei luni, autoritățile de la Chișinău s-au aflat sub tirul criticilor în Parlamentul European, unde mai mulți europarlamentari au cerut suspendarea asistenței macrofinanciare în valoare de 100 de milioane de euro, aprobată în luna iulie, din cauza stagnării reformelor, persistenței corupției și derapajelor democratice în Republica Moldova.

Unul din principalele argumente invocate de eurodeputați a fost modificarea sistemului electoral în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și a Bruxellesului.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share