Jens Stoltenberg efectuează o vizită în Caucazul de Sud

Kremlinul, comentând o vizită a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, în regiunea Caucazului de Sud, a declarat marţi că este puţin probabil ca eforturile blocului nord-atlantic de a-şi extinde prezenţa în zonă să contribuie la asigurarea stabilităţii, scrie Agerpres.ro

Stoltenberg a încheiat marţi o vizită de trei zile în cursul căreia a purtat discuţii cu liderii Azerbaidjanului, Georgiei şi Armeniei, foste republici sovietice, pe care Moscova le consideră şi astăzi ca făcând parte de pe orbita sa.

„Este puţin probabil ca încercările NATO de a-şi extinde influenţa şi prezenţa (în Caucazul de Sud) să contribuie la stabilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

Kremlinul, a spus Peksov, urmăreşte îndeaproape vizita lui Stoltenberg, dar că „astfel de contacte sunt dreptul suveran al statelor caucaziene”.

Deşi Rusia a fost în mod tradiţional puterea dominantă în Caucazul de Sud, acum însă concurează pentru influenţă cu alţi actori, inclusiv Turcia, Iranul şi Occidentul, notează Reuters. Georgia, ale cărei regiuni separatiste Osetia de Sud şi Abhazia au pe teritoriul lor trupe ruseşti, şi-a declarat de mult timp intenţia de a deveni într-un final membră a NATO, în timp ce Azerbaidjanul are legături strânse cu Turcia, stat care face parte din NATO, conform agenţiei de presă citate.

Armenia, până de curând cel mai apropiat aliat al Rusiei în Caucazul de Sud, are relaţii tensionate în ultimii ani cu Moscova din cauza a ceea ce Erevanul consideră că Rusia nu a reuşit să o apere de Azerbaidjanul vecin.

Deşi Armenia rămâne un aliat Rusiei prin tratat, aceasta a spus în repetate rânduri că nu sprijină războiul Moscovei în Ucraina şi a trimis ajutor umanitar la Kiev, suscitând furia Rusiei, potrivit Reuters.

De altfel, marţi, la Erevan, Stoltenberg l-a lăudat pe premierul proccidental al ţării, Nikol Paşinian, pentru „solidaritatea” sa cu Ucraina.

Total
0
Shares
Total
0
Share