Judecător loial guvernării PAS, numit la Curtea Constituțională din partea CSM

Ion Malanciuc, cunoscut pentru loialitatea față de guvernarea PAS, a fost desemnat în funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia a fost luată pe 24 iunie 2025, în cadrul ședinței plenare a CSM, în urma unui concurs la care a participat un singur candidat – chiar Malanciuc.

Dosarul acestuia a fost evaluat conform dispozițiilor articolului 11 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, care prevede că pentru această funcție sunt necesare studii juridice superioare, cetățenia Republicii Moldova, domiciliul în țară, o vechime de cel puțin 15 ani în domeniul juridic sau învățământul/activitatea științifică de profil, precum și o înaltă competență profesională.

Judecătorul Ion Malanciuc a confirmat, în ședința CSM, că nu întrunește condițiile pentru numirea la Curtea Constituțională, întrucât nu cunoaște limbile engleză și franceză. A declarat că a învățat franceza la școală și se descurcă doar cu dicționarul, iar engleza o stăpânește la nivelul „I have a dream”.

În urma deliberărilor, membrii CSM au aprobat candidatura lui Ion Malanciuc, oferindu-i un mandat de șase ani la Curtea Constituțională.

Numirea completează structura CC, care, potrivit Legii nr. 317-XIII, este formată din șase judecători: doi desemnați de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Total
0
Shares
Total
0
Share