Jurnalist român: Lumina miliardului furat cade peste politicienii moldoveni

Jurnalist român, Lumina miliardului furat cade peste politicienii moldoveni, miliardul bem filat platon shor, banca de economii pldm, maia sandu pas, mihail gofman, basescu

Fostul adjunct al șefului Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihai Gofman, a confirmat, cu subiect și predicat, ceea ce comentatorii și analiștii politici moldoveni afirmau de mai multă vreme – furtul miliardului a fost posibil datorită contopirii lumii politice cu lumea criminală și a fost scenariul serviciilor secrete ruse.

Planurile agenților de influență ruși au fost posibile datorită lipsei de onestitate și a egoismului clasei politice moldovene. Ziariștii moldoveni cunoșteau tendința către afaceri necurate a președintelui liberal democraților moldoveni, Vlad Filat. Egocentrismul lui era cunoscut. Nu s-a știut, iar Gofman a făcut lumină, că venirea Cristinei Țărnă la CCCEC a fost o etapă de pregătire a acestei nebuloase afaceri. Privită din această perspectivă, se poate concluziona că liderul PLDM a pregătit, din timp, acest furt. Gofman consideră că dispariția miliardului a avut menirea de a opri apropierea statului moldovean de Uniunea Europeană și că scenariul a fost scris de serviciile ruse de securitate. Ceea ce înseamnă că, avizi după putere și bani, liderii AIE au căzut în capcana întinsă de Moscova.

Gofman sugerează că liderii statului moldovea știau despre landromatul rusesc. Unii dintre ei au avut relații apropiate cu Veaceslav Platon. Capcana în care au căzut politicienii moldoveni este veche – puțini sunt politicieni autohtoni care care au rezistat tentației banilor și puterii. Politicienii moldoveni, lipsiți de o minima moralia, dornici de înavuțire rapidă au călcat în ea. Vocalele discursuri despre succesul de țară al Moldovei, avea rolul de a masca execuția acestui furt de proporții.

În condițiile în care liderii AIE au intuit dispariția acestor bani este greu de pronosticat dacă ei vor mai fi votați de către cetățenii moldoveni – doi dintre exponenții puterii care a acceptat tacit acest furt, Mihai Ghimpu și Iurie Leancă nu au reușit să treacă în turul doi al scrutinului prezidențial din anul 2016. Dincolo de reperele oferite de interviul lui Gofman există, propabil, și latura judiciară a dezvăluirilor făcute de acesta. Probabil autoritățile competente se vor autosesiza.

Sunt sigur că implicațiile acestui interviu sunt mult mai mari decat par la prima vedere. Șocul dezvăluirilor lui este prea mare acum pentru a face o analiză pertinentă. Dar o analiză la rece a spuselor lui Gofman trebuie făcută atât de autorități cât și de jurnaliști.

Cetățenii trebuie să își cunoască eroii. Mai ales pe cei care au acceptat ca interesele lumii interlope să se intersescteze cu interesele formațiunilor politice moldovenești. Și se va face lumină și asupra instumentelor media folosite pentru a crea perdeaua de fum care a acoperit furtul miliardului.

autor: Victor Nichituș, jurnalist român 

Total
0
Shares
Total
0
Share