Politic

Justiția nocturnă a revenit: Magistrații de la Cahul, la ora 1:20, noaptea, au decis arest la domiciliu pentru Marcel Cenușă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a condamnat decizia magistraților de la Judecătoria Cahul, pronunțată după miezul nopții, de a-l plasa pe președintele raionului Cahul, Marcel Cenușă, în arest la domiciliu.

Regimul de la guvernare a trecut la persecutarea oponenților, folosind și judecători care pronunță hotărâri după miezul nopții. În pofida garanțiilor personale, pe care le-am prezentat împreună cu mai mulți deputați socialiști pentru eliberarea președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, în pofida acțiunilor de protest ale cetățenilor nemulțumiți din sudul țării față de fărădelegile și abuzurile regimului, la ora 1:20, noaptea, justiția politizată a decis arest la domiciliu pentru colegul nostru nevinovat.
Întreaga zi de miercuri, 6 aprilie, împreună cu mai mulți deputații PSRM, am fost alături de sute de oameni din Cahul, supărați pe abuzurile regimului. Justiția politizată a întins pronunțarea deciziei până după miezul nopții, ca să nu vadă cetățenii ochii rușinați ai judecătorilor care au executat acestă comandă politică„, a scris Batrîncea pe rețelele de socializare.

Batrîncea a reiterat că Marcel Cenușă este pedepsit de actuala guvernare, pentru că a vorbit despre problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale.

Calificăm cele întâmplate și drept atac de tip rider asupra raionului Cahul, cu scopul ca regimul de la guvernare să pună mâna pe conducerea acestuia. Avem informații că astfel de acțiuni, cu atacuri murdare la adresa autorităților publice locale de nivel doi și unu, mai sunt planificate. Regimul vrea, prin abuz și fărădelege, să acapareze întreaga putere pe verticală în țara noastră„, a mai scris Batrîncea.

loading...

Comments are closed.