Ministrul afacerilor externe și integrării europene Aureliu Ciocoi l-a primit în audiență pe Yerlan Mukashev, consulul general al Republicii Kazahstan în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, diplomatul kazah a informat pe șeful diplomației moldovene despre decizia autorităților kazahe privind avansarea statutului Consulatului General al Republicii Kazahstan cu sediul la Chișinău la rang de Ambasadă până la sfârșitul anului curent.
Ministrul de externe Aureliu Ciocoi a salutat această decizie, exprimându-și convingerea că, în spiritul bunelor relații bilaterale, activitatea la Chișinău a misiunii diplomatice kazahe va contribui în mod semnificativ la promovarea și dezvoltarea continuă a relațiilor între cele două state atât în plan politic, comercial-economic, cât și cultural.
În acest context, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii asupra modalităților de intensificare a cooperării reciproc avantajoase, fiind propusă organizarea în timpul apropiat în format de videoconferință a consultărilor politice interministeriale moldo-kazahe între ministerele de externe la nivelul de secretar de stat/viceministru, precum și examinată posibilitatea convocării următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-kazahe pentru colaborare comercial-economică.
Citește și: Chișinăul regretă inițiativa de a prelungi restricțiile de circulație în regiunea transnistreană