Klaus Iohannis la Chișinău: România va oferi Moldovei 200.000 doze de vaccin anti-COVID-19

România va oferi Republicii Moldova până la 200.000 doze de vaccin anti-COVID-19. Anunțul a fost făcut de președintele român Klaus Iohannis în cadrul briefingului comun cu președintele Maia Sandu, ca urmare a întrevederii oficiale de astăzi, transmite Telegraph.md, cu referire la Realitatea.net

Președintele român nu a precizat când anume urmează a fi livrat vaccinul în Moldova, ținând cont de faptul că până acum România a primit doar 150.000 doze de vaccin.

„Susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor Republicii Moldova prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea la Chișinău în etapa imediat următoare a unei echipe de experți români care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare. Este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale Republicii Moldova și implicarea acestora”, a menționat Iohannis în discursul său.

Totodată, „România va furniza, așa cum a mai făcut-o, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților cu COVID-19”, a mai spus președintele României.

Citește și: DECLARAȚIE // Doar două partide parlamentare pledează sincer pentru alegeri anticipate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share