Rusia va respecta armistițiul de trei zile propus de președintele Vladimir Putin în perioada 8–10 mai, cu ocazia marcării a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, însă va reacționa în cazul în care Ucraina va încerca să lovească pozițiile rusești, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.
”Inițiativa președintelui Putin privind o încetare temporară a focului cu ocazia sărbătorilor publice este valabilă, iar comandantul suprem a emis instrucțiuni în acest sens către forțele armate”, a spus Peskov, subliniind însă că forțele ruse vor răspunde „imediat și adecvat” dacă regimul de la Kiev va continua atacurile.
Anunțul Kremlinului vine după ce, pe 28 aprilie, Vladimir Putin a propus un armistițiu de 72 de ore în Ucraina, valabil pe 8, 9 și 10 mai — perioadă în care Rusia organizează festivități oficiale, inclusiv parada din Piața Roșie, la care este așteptat și președintele Chinei, Xi Jinping.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins, deocamdată, ideea unui armistițiu atât de scurt, afirmând că Ucraina ar putea lua în considerare doar o încetare a focului de cel puțin 30 de zile. Potrivit Kremlinului, Kievul nu a oferit până în prezent niciun semn că ar fi pregătit să accepte propunerea Rusiei.
Anunțul are loc în contextul în care conflictul din Ucraina continuă fără semne clare de detensionare, iar inițiativele pentru pace rămân blocate.