Kremlinul îl avertizează pe Macron: Trimiterea trupelor NATO în Ucraina ar duce la un conflict direct cu Rusia

Trimiterea în Ucraina a unor militari din state membre ale NATO ar însemna un conflict între Rusia şi alianţă, a avertizat marţi Kremlinul, scrie Agerpres.ro

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit luni despre posibilitatea ca militari din Europa să ajungă în Ucraina. El a precizat însă că deocamdată nu există un consens pentru astfel de misiuni; aliaţii au fost în schimb de acord să facă eforturi mai mari pentru a trimite muniţie Ucrainei.

Solicitat să comenteze declaraţiile liderului de la Paris, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a afirmat că, dacă s-ar ajunge ca soldaţi ai ţărilor din NATO să lupte în Ucraina, ar trebui să se discute despre caracterul inevitabil al unui conflict direct al alianţei nord-atlantice cu Rusia.

AFP consemnează şi aprecierea lui Peskov că trimiterea de trupe în Ucraina „nu ar fi în interesul” Occidentului şi că simpla menţionare a acestei posibilităţi este „un element nou foarte important” în război.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, şi-a exprimat însă într-un comentariu scris părerea că declaraţia lui Macron „arată în primul rând conştientizarea riscului pentru Europa din partea unei Rusii agresive, militariste”.

Total
0
Shares
Total
0
Share