Astăzi se împlinesc 13 ani de la moartea marii soprane Maria Bieșu, Primadona Operei Naționale și simbol al culturii moldovenești. Cu această ocazie, membrii Partidului „Viitorul Moldovei”, în frunte cu Vasile Tarlev, au depus flori la mormântul artistei, alături de rude, apropiați și susținători ai artei lirice.
„Pentru mine, dar și pentru toți cei care au cunoscut-o, muzica Mariei Bieșu nu se va pierde niciodată. Este de datoria noastră să păstrăm vie amintirea sa și să-i cinstim contribuția prin fapte concrete. Consider că doamna Bieșu merită un monument în Capitală, poate chiar lângă casa în care a trăit. Este trist că cei de la putere încă nu au făcut acest lucru până acum. Partidul «Viitorul Moldovei» se va implica activ în realizarea acestui obiectiv. Vom lupta, vom convinge și vom face tot ce ne stă în putință ca acest omagiu să devină realitate”, a declarat Vasile Tarlev.
Fostul prim-ministru a amintit că, în perioada în care a condus Guvernul Republicii Moldova, împreună cu președintele Vladimir Voronin, a susținut inițiativa ca Teatrul de Operă și Balet din Chișinău să poarte numele Mariei Bieșu. „Ne bucurăm că acest lucru a devenit realitate – un gest de recunoaștere față de o viață dedicată culturii naționale și internaționale”, a adăugat el.
La eveniment a participat și deputata Partidului Comuniștilor din Moldova, Diana Caraman, care a subliniat importanța transmiterii moștenirii culturale către noile generații. „Un om trăiește atât timp cât trăiește memoria lui, iar Maria Bieșu și-a scris numele cu litere de aur nu doar în istoria Moldovei, ci și în cea a Uniunii Sovietice. Să de-a Domnul ca tot mai mulți tineri să-i urmeze exemplul și să ducă faima Moldovei în lume”, a spus parlamentara.
Reprezentanții Partidului „Viitorul Moldovei” au reiterat angajamentul formațiunii de a susține cultura autentică și de a încuraja tinerele talente. „Viitorul Moldovei se clădește și pe memoria celor care au dus cultura noastră în lume – Maria Bieșu!”, au transmis aceștia.