La 30 octombrie 1992, promotorii suveranității Ion și Doina Aldea-Teodorovici au trecut în neființă

La 30 octombrie 1992, promotorii suveranității, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au trecut în neființă, limba romana, pdm pentru moldova, independenta si suveranitate, republica moldova

Astăzi se împlinesc 26 de ani de la trecerea în nefiinţă a interpreţilor Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Cei doi artişti, deveniţi celebri în perioada renaşterii naţionale, au murit în urma unui tragic accident produs în noaptea din 29 spre 30 octombrie 1992, pe o şosea din România.

În acea noapte, maşina cu care se deplasau Ion şi Doina Aldea- Teodorovici spre Chişinău a intrat într-un copac, în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România. În automobil erau patru persoane. Şoferul şi însoţitorul au scăpat fără nicio zgârietură, iar Ion şi Doina, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi de vii. Autorităţile au catalogat cazul drept un accident nefericit.

“Aşa cum fiinţa lui Dumnezeu s-a topit în nemărginirea Universului, iar întreaga suferinţă a neamului a vibrat şi mai vibrează pe cele patru corzi ale rebelei Balade porumbesciene, tot astfel cele două fiinţe, Doina şi Ion, devenite legendare, s-au topit în suferinţele acestui pământ”, spunea poetul Grigore Vieru despre cei care au cântat limba română, suveranitatea și independența.
 
Cei doi interpreţi au militat pentru unirea Basarabiei cu România şi au optat pentru revenirea la grafia latină. Piesele lor spun cel mai bine cine au fost, ce gândeau şi ce îşi doreau pentru ţara lor. Pe 27 august 1991, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru suveranitate şi independenţă la Marea Adunare Naţională.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share