La alegerile din 24 februarie, cetățenii vor primi câte patru buletine de vot

La alegerile din 24 februarie, cetățenii vor primi câte patru buletine de vot, republica moldova, pdm plahotniuc, partidul democrat, pavel filip straseni, plahotniuc nisporeni, locuri de munca, salarii si pensii majorate, drumuri bune 

La scrutinul parlamentar ordinar care va avea loc la 24 februarie 2019, cetățenii cu drept de vot din Republica Moldova vor vota, pentru prima dată, conform unui sistem electoral diferit față de alte alegeri. Dacă până în prezent alegerile parlamentare se desfășurau în baza unui sistem proporțional pe liste de partid, acum va fi aplicat sistemul de vot mixt, adică o combinație dintre sistemul proporţional şi cel majoritar. În aceeași zi va avea loc și un referendum național consulativ, scrie ialovnews.md. 

Sistemul electoral din Republica Moldova a fost modificat la 20 iulie 2017, după adoptarea legii nr. 154 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Astfel, la alegerile parlamentare vor fi aleși tot 101 deputați, doar că 50 dintre ei vor fi aleși pe liste de partid întro circumscripție națională, mandatele urmând să fie atribuie în funcție de procentele obținute de partidul respectiv, iar alți 51 de deputați vor fi aleși în circumscripții uninominale.

La 24 februarie 2019, concomitent cu alegerile parlamentare, se va desfăşura şi un referendum consultativ cu două întrebări: „Sunteţi pentru reducerea numărului deputaţilor din Parlament de la 101 la 61?” și  „Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile sale?”.

Atenție: la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, alegătorii vor primi câte PATRU buletine de vot. În unul din ele vor fi concurenții electorali (partidele) pe circumscripția națională, pe altul – candidații din circumscripțiile uninominale. Alte două buletine de vot se vor referi la întrebările referendumului național consulativ: fiecare din cele două întrebări va fi scrisă pe un buletin aparte.

Total
0
Shares
Total
0
Share