La Călărășeuca au fost reluate lucrările de construcție a drumului de acces spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”

Angajații Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR) au efectuat o vizită de monitorizare pe șantierul de construcție a drumului de acces spre mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Călărășeuca, raionul Ocnița, în contextul în care lucrările au fost reluate recent.

La fața locului, cu părțile implicate în procesul de implementare a proiectului, s-a discutat despre graficul de execuție a lucrărilor, importanța respectării termenilor stabiliți, inclusiv, calitatea lucrărilor efectuate.

Amintim, lucrările sunt efectuate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională finanțat din bugetul statului prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și au fost inițiate în luna noiembrie a anului trecut.

Proiectul prevede asfaltarea unei porțiuni de drum pe o lungime de circa 4,62 km, până la sfârșitul anului trecut reușindu-se asfaltarea doar a 1 km de drum. Totodată, urmează să fie renovate capital două poduri, construită o stațiune de popas, un grup sanitar, precum și urmează a fi amenajată o parcare auto.

Costul total al proiectului „Modernizarea infrastructurii turistice prin construcția drumului de acces spre Mănăstirea «Adormirea Maicii Domnului» din satul Călărășeuca” constituie circa 22,45 milioane de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share