La Leova a avut loc o ședință de lucru dedicată lansării unui proiect regional de adaptare la schimbările climatice

Consiliul raional Leova a găzduit astăzi o ședință de lucru privind lansarea proiectului „Adaptare la schimbări climatice – Adaptare Bazată pe Ecosistem (EBA) în Ecosistemele semi-aride pentru creșterea rezilienței rurale în Moldova”, care urmează să fie implementat în Regiunea de Dezvoltare Sud a țării.

La eveniment au participat experți ai Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), reprezentanți ai autorităților publice locale de ambele niveluri, subdiviziuni ale Consiliului raional, grupuri de acțiune locală, precum și instituții de profil.

Proiectul urmărește creșterea rezilienței comunităților rurale expuse efectelor schimbărilor climatice, prin soluții bazate pe natură, printre care:

Restaurarea și extinderea pădurilor, pentru protejarea solului, a resurselor de apă și îmbunătățirea biodiversității;

Restabilirea ecosistemelor riverane și de stepă din sudul țării;

Decolmatarea și restaurarea lacurilor și zonelor umede din lunca Prutului, pentru reglarea fluxurilor de apă și conservarea biodiversității.

„Aceste soluții vor redresa atât necesitățile ecologice, precum vor avea și un impact benefic asupra economiei comunităților locale, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor din zonele afectate,” se arată într-un comunicat al Consiliului Raional Leova.

Proiectul va fi susținut financiar și tehnic de Fondul Verde pentru Climă (GCF) și va fi implementat în parteneriat cu actori internaționali din domeniul mediului, promovând astfel soluții ecologice și sustenabile în vederea protejării ecosistemelor fragile și consolidării echilibrului natural al resurselor.

Total
0
Shares
Total
0
Share